Papa Francisc se va deplasa în Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud la începutul lunii februarie

Publicat:

Papa Francisc şi-a anunţat marţi intenţia de a se deplasa în Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud la “începutul lunii februarie” 2023, o călătorie prevăzută iniţial pentru luna iunie, pe care a fost nevoit să o amâne din cauza durerilor de genunchi, transmite AFP, potrivit agerpres.   

“Doctorul mi-a interzis. Astăzi pot să merg; cu bastonul, dar pot”, a declarat papa Francisc în cadrul unei videoconferinţe cu studenţi africani.


Citește și : Kremlinul susţine că NU e nevoie de un decret semnat de Putin pentru a opri mobilizarea

Vaticanul a anunţat la 10 iunie amânarea acestei călătorii, readucând în prim-plan îngrijorările cu privire la starea de sănătate a papei, în vârstă de 85 de ani, care se deplasează într-un fotoliu rulant.

La începutul lunii aprilie, în timpul unei călătorii de două zile în Malta, el părea afectat de problemele sale articulare şi a fost nevoit să utilizeze o platformă mobilă pentru a urca şi a coborî din avion.

În luna mai, Libanul a anunţat amânarea vizitei suveranului pontif, programată în iunie, invocând “motive de sănătate”.

Citește și : Erdogan va discuta cu Putin şi Zelenski despre exportul cerealelor ucrainene

Papa s-a deplasat, însă, în Canada în perioada 24-30 iulie, apoi în Kazahstan, în septembrie şi urmează să zboare joi în Bahrein.

El suferă, de asemenea, de dureri de şold, din cauza cărora şchioapătă şi a fost supus unei delicate intervenţii chirurgicale la colon în iulie 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.