X

Papa Francisc și-a programat o nouă vizită în Ecuador

Papa Francisc, care a vizitat Ecuadorul în 2015, se va întoarce în această ţară sud-americană pentru a participa la Congresul Euharistic Internaţional, prevăzut să aibă loc la Quito în 2024, a anunţat marţi ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe, Manuel Mejia, potrivit AFP și potrivit agerpres.

“O veste extraordinare: Papa Francisc va reveni în Ecuador, graţie faptului că la Quito va avea loc cel de-al 53-lea Congres Euharistic Internaţional (CEI)”, a scris Mejia pe Twitter.

Citește și: Polițistul Derek Chauvin este VINOVAT de asasinarea lui George Floyd

Suveranul pontif a ales capitala ecuadoriană pentru această reuniune programată pentru 2024, care “durează în mod normal o săptămână” şi se încheie cu o mesă, oficiată de papă sau de un reprezentant desemnat de acesta, potrivit Conferinţei Episcopale Ecuadoriene (CEE).

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 95 de ani

Papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, a vizitat Ecuadorul în 2015 în cadrul unui turneu sud-american care a inclus Bolivia şi Paraguay.

Tags: al 53-lea Congres Euharistic Internaţional (CEI)ecuadorPapa FranciscQuito
Categorii: Știrile zilei