X

Papa Francisc şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi nu au purtat mască, deşi a devenit obligatorie

Papa Francisc şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi, precum şi unii membri ai Curiei prezenţi la Audienţa Generală de miercuri, nu au purtat mască, deşi din 7 octombrie a devenit obligatorie în Cetatea Vaticanului pentru a evita răspândirea coronavirusului, relatează EFE, potrivit agerpres.

Din cauza ploii, audienţa generală s-a desfăşurat miercuri în interior, în Aula Paolo VI, nu în curtea San Damaso a Palatului Apostolic unde erau prezenţi sute de credincioşi, care în schimb purtau mască, însă distanţa de siguranţă între scaune nu era respectată.

Citește și : Jurnalistul Can Dundar a fost declarat FUGAR

Papa Francisc nu a fost văzut în public purtând mască, pe care a folosit-o în schimb în interiorul vehiculului care l-a transportat în curtea San Damaso.

La fel ca şi în alte apariţii ale sale, papa nu a evitat contactul cu credincioşii, apropiindu-se să vorbească cu ei, nici nu a menţinut distanţa de siguranţă şi a sărutat chiar mâna unui preot care este capelan la o închisoare.

Nici asistenţii papei Francisc nu au purtat mască. Aceştia i-au oferit Înaltului pontif dezinfectant pentru a-l folosi după întâlnirea cu credincioşii.

Nu au purtat mască nici personalul de securitate şi nici fotografii de la Vatican.

Deşi aşezaţi la distanţă de papă, în timpul Audienţei generale, mulţi membri ai Curiei nu au purtat nici ei mască.

Această situaţie a suscitat anterior oarecare perplexitate din cauza riscului de contagiere, iar miercuri uimirea a fost şi mai mare având în vedere că masca este obligatorie pentru toţi rezidenţii şi lucrătorii atât în spaţiile închise cât şi în cele deschise ale Vaticanului.

Citește și : Germania și partenerii din UE pregătesc un răspuns comun la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Masca este obligatorie “zilnic în aer liber şi în spaţiile interioare de lucru şi în toate locurile unde nu poate fi asigurată distanţarea fizică”, se arată într-un document difuzat marţi.

Masca a devenit astfel obligatorie în toate entităţile pontificale şi în sediile extrateritoriale sau teritoriile şi în edificiile din Roma aflate sub jurisdicţia Vaticanului, potrivit documentului, care face apel şi la respectarea măsurilor de igienă.

Tags: Audienţa GeneralăcoronavirusPapa FranciscSan Damasovatican
Categorii: Diaspora