X

Papa Francisc şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului cer ca Ierusalimul să rămână “patrimoniu comun al celor trei religii monoteiste”

Papa Francisc şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului au cerut sâmbătă ca Ierusalimul să rămână “patrimoniu comun al celor trei religii monoteiste”; poziţia lor a fost consemnată într-o declaraţie comună citată de AFP, în care se subliniază “unicitatea şi sacralitatea” Oraşului Sfânt, scrie Agerpres.

Anterior, într-un discurs ţinut la Rabat, în faţa a mii de marocani, suveranul pontif a susţinut că “libertatea conştiinţei şi libertatea religiei – care nu se limitează la libertatea cultului, ci trebuie să permită fiecăruia să trăiască potrivit propriilor convingeri religioase – sunt legate inseparabil de demnitatea umană”.

Citește și : Theresa May ar putea cere parlamentului al patrulea vot asupra acordului Brexit

În cuvântarea sa publică, papa Francisc a apreciat că pentru combaterea fanatismului şi a fundamentalismului este nevoie de “solidaritatea tuturor credincioşilor, care au valorile noastre comune ca referinţe inestimabile ale modului nostru de acţiune”.

Vizita papei în Maroc, la invitaţia regelui Mohammed, urmează să continue şi duminică.

Citește și : Un bărbat a încercat să ajungă la coloana oficială a regelui Mohammed în timpul vizitei papei Francisc în Maroc

Tags: credincioşiierusalimMarocPapa Franciscrabatregele Mohammed
Categorii: DiasporaSinteze