Papa Francisc spune că femeile pe care le-a numit la Vatican s-au dovedit mai buni manageri decât bărbații

Publicat:

Papa Francisc a declarat că femeile pe care le-a numit la Vatican au dovedit că pot fi manageri mai buni decât bărbații, informează Reuters, potrivit mediafax.

„Am observat că de fiecare dată când o femeie primește o poziție la Vatican, lucrurile se îmbunătățesc”, a spus papa într-o conferință de presă care a avut loc în avionul cu care se întorcea la Roma din călătoria sa de patru zile în Bahrain.


Citește și : Comisia Europeană va solicita măsuri pentru limitarea încălzirii globale și respectarea Acordului de la Paris

El a fost întrebat despre femeile care se află în fruntea protestelor din Iran, dar nu a răspuns la întrebare, vorbind despre rolul femeilor în general.

Acesta a menționat-o pe Raffaella Petrini, viceguvernator al Vaticanului.

„Lucrurile s-au schimbat în bine”, a spus el, referindu-se la abilitățile de management ale lui Petrini, care a fost numită anul trecut.

El a citat, de asemenea, impactul celor cinci femei pe care le-a numit într-un departament care supraveghează finanțele Vaticanului.

Citește și : G7 a înfiinţat un ‘mecanism de coordonare’ pentru a ajuta Ucraina să îşi repare infrastructurile avariate de Rusia

Papa Francisc a condamnat șovinismul masculin, recunoscând că există încă prea mult în întreaga lume.

„Femeile sunt un dar. Dumnezeu nu l-a creat pe om și apoi i-a dat un cățeluș cu care să se joace. El a creat bărbatul și femeia. O societate care nu este capabilă (să permită femeilor să aibă roluri mai mari -n.r.) nu avansează”, a spus suveranul pontif.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.