X

Papa Francisc suferă de o infecţie respiratorie și va rămâne ‘câteva zile’ în spital pentru tratament

Papa Francisc are o infecție respiratorie și va trebui să rămână „câteva zile” în spital pentru tratament, a anunțat miercuri Vaticanul într-un comunicat citat de Reuters, informează mediafax.

Potrivit documentului, Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, s-a plâns de dificultăți respiratorii în ultimele zile.

Citește și : China, Japonia și războiul din Ucraina

Testele au arătat că nu are COVID-19.

Declarația a venit la câteva ore după ce papa a fost dus la Spitalul Gemelli din Roma. Vaticanul a declarat inițial că acest control fusese programat.

Suveranul Pontif a participat miercuri dimineața la audiența generală săptămânală de la Vatican și a părut a fi în stare bună de sănătate.

Papa Francisc suferă de diverticulită, o afecțiune a colonului, și a suferit o operație la Spitalul Gemelli în 2021 pentru a i se îndepărta o parte din colon. El are, de asemenea, o problemă la genunchi și folosește fie un baston, fie un scaun cu rotile în aparițiile sale publice.

Citește și : Germania şi-a planificat o creştere semnificativă a ajutorului militar pentru Ucraina

Tags: covid-19infecție respiratoriePapa Franciscvatican
Categorii: Diaspora