X

Papa Francisc transmite pompierilor francezi ‘recunoştinţa întregii Biserici Catolice’

Papa Francisc a exprimat miercuri “recunoştinţa întregii Biserici” Catolice faţă de pompieri şi toţi cei care “s-au luptat, chiar cu riscul vieţii” să salveze din flăcări Catedrala Notre-Dame din Paris, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Sfânta Fecioară Maria să binecuvânteze şi să sprijine munca de reconstrucţie, care să fie un efort concertat întru mărirea şi slava Domnului”, a declarat Papa Francisc în faţa miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

Citește și: UE ‘regretă profund’ măsurile luate de americani împotriva Cubei

“Dragi fraţi şi surori, sunt foarte îndurerat şi sunt foarte aproape de voi toţi”, a adăugat Suveranul Pontif în acest mesaj, tradus apoi în franceză de un preot, adresat “tuturor parizienilor şi întregului poporului francez”.

Marţi după-amiază, Papa Francisc a vorbit la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron după incendiul izbucnit luni seara care a devastat o parte a Catedralei Notre-Dame.

Citește și: Conservatorii canadieni au câștigat alegerile din Alberta

Într-o telegramă adresată marţi arhiepiscopului Parisului, monseniorul Michel Aupetit, el a făcut apel la “mobilizarea tuturor” pentru a reconstrui această “bijuterie arhitecturală a unei memorii colective”, care aparţine “patrimoniului arhitectural şi spiritual al Parisului , Franţei şi omenirii”.

Cardinalul Gianfranco Ravasi, “ministrul” Culturii Sfântului Scaun, a propus marţi contribuţia “tehnică şi ştiinţifică” a experţilor Muzeelor Vaticanului pentru a ajuta la reconstrucţia Catedralei Notre-Dame.

Tags: Catedrala Notre-Dame din ParisfrantaincendiuPapa Franciscparispompierivatican
Categorii: Diaspora