Papa Francisc va permite ca femeile şi laicii să poată vota la următoarea adunare a episcopilor

Publicat:

Papa Francisc va permite, printr-o decizie revoluţionară în cadrul Bisericii Catolice, ca femeile şi laicii ce vor fi aleşi pentru a participa la următorul Sinod al episcopilor să poată vota pentru prima dată în această adunare, relatează miercuri agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres.  

Prima fază a adunării finale a acestui “Sinod despre sinodalitate”, o vastă consultare mondială asupra viitorului Bisericii Catolice, va avea loc în octombrie la Roma, iar secretariatul Sinodului a publicat miercuri regulile de participare la această reuniune.


Citește și : Biden merge la summitul G7 de la Hiroshima, în Japonia, în mai (Casa Albă)

Va fi prima dată când femeile şi laicii vor putea vota la un sinod, o decizie cerută de mult timp pentru acest drept rezervat până în prezent doar clericilor.

Episcopilor, arhiepiscopilor şi celorlalţi membri ai ierarhiei religioase aleşi de conferinţele episcopale locale li se vor adăuga “alţi 70 de membri, care nu sunt episcopi, care reprezintă alţi fideli şi pot fi preoţi, persoane consacrate, diaconi sau credincioşi laici şi care provin din bisericile locale”, iar jumătate ar trebui să fie femei şi să fie de asemenea pusă în valoare prezenţa tinerilor, se arată în documentul cu noile reguli.

Aceşti membri vor fi aleşi de Papa Francisc dintr-o listă cu 140 de persoane indicate în timpul reuniunilor internaţionale ale Conferinţelor Episcopale şi ale Adunării Patriarhilor Bisericilor Catolice Orientale. Criteriile pentru înscrierea pe lista celor 140 sunt “nu doar cultura lor generală şi prudenţa lor, dar şi cunoştinţele lor, teoretice şi practice, indiferent de titlu, despre procesul sinodal”.

Citește și : Kamala Harris pune avortul în centrul campaniei pentru alegerile din 2024

Această vastă consultare asupra viitorului Bisericii Catolice, deja în desfăşurare în numeroase conferinţe episcopale, va permite măsurarea raporturile de forţă în chestiunile cu miză majoră, precum rolul femeilor, gestionarea cazurilor de pedocriminalitate sau situaţia divorţaţilor recăsătoriţi.

De când a fost ales, în 2013, Papa Francisc a extins progresiv rolul laicilor şi al femeilor în cadrul Bisericii Catolice şi al Vaticanului, mai ales prin creşterea numărului femeilor în Curia, guvernul central al Sfântului Scaun.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.