X

Papa Francisc vede ‘ipocrizie” la cei care critică binecuvântările pentru membrii comunității LGBT

Papa Francisc vede ‘ipocrizie” la cei care critică binecuvântările pentru membrii comunității LGBT

Papa Francisc a declarat că vede ipocrizie în criticile aduse deciziei sale de a permite preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex, aceasta fiind probabil cea mai fermă reacție a sa, relatează Reuters. “Nimănui nu ar trebui să i se refuze o binecuvântare”, a afirmat suveranul pontif.

Binecuvântările către membri ai comunității LGBT au fost autorizate luna trecută printr-un document al Vaticanului numit Fiducia Supplicans, care însă a întâmpinat o rezistență semnificativă în Biserica Catolică, în special din partea episcopilor africani, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

“Nimeni nu se scandalizează dacă dau binecuvântările mele unui om de afaceri care poate exploatează oamenii, iar acesta este un păcat foarte grav. Dar se scandalizează dacă le dau unui homosexual”, a declarat Francisc pentru revista catolică italiană Credere. ”Aceasta este ipocrizie”, a spus suveranul pontif.

Credere a dat publicității fragmente din interviu miercuri, cu o zi înainte de publicare.

Papa Francisc, care a răspuns “Cine sunt eu să judec?” atunci când a fost întrebat despre homosexualitate, consideră că una dintre misiunile sale este să facă Biserica Catolică mai primitoare, mai puțin critică.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Pe de altă parte, clericii conservatori consideră că acest lucru riscă să submineze învățăturile morale ale Bisericii.

Papa Francisc a apărat Fiducia Supplicans în mai multe rânduri, dar a recunoscut respingerea acesteia, spunând, de exemplu, că preoții ar trebui să țină cont de sensibilitățile locale atunci când dau binecuvântările.

Tags: biserica catolicaLGBTPapa Francisc
Externe