Papa îndeamnă oamenii să-şi deschidă inimile faţă de refugiaţi pentru a ‘crea o comunitate mai umană’

Publicat:

Papa a îndemnat duminică oamenii să-şi deschidă inimile faţă de refugiaţi pentru a “crea o comunitate mai umană, o mare familie”, şi a cerut deschiderea de coridoare umanitare în Myanmar, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Refugiaţilor sub genericul “Împreună putem face diferenţa”, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.  

”Să ne deschidem inimile faţă de refugiaţi, să ne însuşim durerile şi bucuriile lor, să învăţăm din rezistenţa lor curajoasă. În acest fel, toţi împreună, vom crea o comunitate mai umană, o mare familie”, a spus papa la finalul rugăciunii Angelus de duminică, în faţa a zeci de persoane adunate în Piaţa Sfântul Petru pentru a-l asculta.


Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

Francisc, care a pledat în numeroase ocazii pentru respectul faţă de refugiaţi, a spus anterior, în timpul rugăciunii, că a văzut “imaginile cu atât de mulţi oameni care sosesc cu barca”. Duminica trecută, el a reamintit că Marea Mediterană “este cel mai mare cimitir din Europa” şi a făcut apel la mai multă solidaritate şi mai puţină indiferenţă faţă de tragediile migranţilor, relatează EFE.

De asemenea, suveranul pontif a cerut deschiderea de coridoare umanitare şi respectarea locurilor neutre de refugiu, precum bisericile, pagodele, mănăstirile, moscheile, templele, precum şi şcolile şi spitalele, pentru a uşura suferinţele miilor de oameni care mor de foame în Myanmar, din cauza crizei umanitare declanşate de pandemie şi agravate de lovitura de stat recentă.

Potrivit Crucii Roşii din Myanmar, 236.000 de persoane din întreaga ţară au nevoie urgentă de ajutor. Criza economică declanşată de pandemie s-a agravat de la revolta militară din 1 februarie, cu o puternică mişcare de nesupunere civilă care a reuşit să oprească administraţia şi o parte din economie în semn de protest împotriva juntei militare.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

În pofida pandemiei, numărul refugiaţilor şi al persoanelor strămutate intern la nivel mondial a continuat să crească în 2020, ajungând la un nou record de 82,4 milioane, ceea ce înseamnă că în prezent există de peste două ori mai multe persoane strămutate forţat decât în urmă cu zece ani, când erau sub 40 de milioane, potrivit unui raport al ONU publicat vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.