X

Parada ‘Rave the Planet’ de la Berlin s-a desfăşurat fără incidente majore în ciuda temperaturilor ridicate

Poliţia din Berlin şi serviciile de urgenţă şi-au exprimat duminică mulţumirea pentru modul în care s-a desfăşurat parada techno ”Rave the Planet” în ciuda temperaturilor de peste 30 de grade Celsius, informează DPA, potrivit agerpres.  

Sâmbătă, până cu puţin înainte de miezul nopţii, în total 153 de persoane au avut nevoie de îngrijiri, au precizat serviciile de urgenţă. Dintre acestea, 51 au fost transportate la spital.

Citește și : Premierul olandez Rutte anunță demisia guvernului său

”Totul a decurs destul de bine”, a precizat un purtător de cuvânt. Într-un mesaj anterior, poliţia din capitala Germaniei şi-a exprimat mulţumirea în legătură cu modul de desfăşurare al paradei.

Poliţia a estimat numărul participanţilor la evenimentul desfăşurat între Poarta Brandenburg şi Coloana Victoriei în parcul Tiergarten la circa 200.000. Potrivit organizatorilor, numărul participanţilor s-ar fi ridicat la 300.000.

Poliţia a formulat aproape 60 de acuzaţii penale, cele mai multe pentru agresiune şi încălcarea legislaţiei privind drogurile. Cifra se situează în intervalul anticipat, având în vedere numărul de participanţi. Circa 1.000 de poliţişti au asigurat ordinea la faţa locului.

Citește și : Casa Albă: Ucraina ‘nu se va alătura NATO’ la finalul summitului de la Vilnius

Tags: berlinColoana Victorieiparcul Tiergartenpoarta BrandenburgRave The Planet
Categorii: Diaspora