X

Paraguay: Alicia Pucheto va deveni provizoriu preşedintă, o premieră pentru această țară

Alicia Pucheto, o magistrată de 68 de ani, va deveni provizoriu preşedintă a Paraguayului, o premieră în această ţară sud-americană în care accesul femeilor la funcţiile politice este unul dintre cele mai scăzute din America latină, relatează luni AFP, potrivit agerpres.

În calitate de vicepreşedintă, ea va încheia mandatul preşedintelui Horacio Cartes (2013-2018), care a demisionat înainte de încheierea mandatului său de cinci ani. La 15 august, Mario Abdo Benitez, ales în fruntea statului la 22 aprilie, îşi va prelua funcţia.

Citește și : Ivanka Trump declanșează reacții pe tema despărţirii copiilor de părinţii lor imigranţi clandestini

Luni, Horacio Cartes a oficializat o decizie aşteptată, întrucât îşi anunţase în martie intenţia de a-şi scurta mandatul pentru a deveni senator.

Miercuri, parlamentul urmează să-i aprobe demisia şi să o proclame preşedintă pe Alicia Pucheto. Horacio Cartes şi ceilalţi parlamentari aleşi în scrutinul de la 22 aprilie urmează să depună jurământul în iunie.

O oponentă a legalizării avortului, Alicia Pucheta face parte din Partidul Colorado, un partid de dreapta la putere de decenii în Paraguay, şi dintr-o familie de magistraţi.

Senatoarea Partidului democrat progresist (PDP, opoziţie) Desirée Masi nu vede în ascensiunea dnei Pucheta un progres pentru femeile din ţara sa. “O femeie care şi-a demonstrat supunerea absolută faţă de putere nu ne reprezintă”, a spus ea. “Cartes a folosit figura acestei femei pentru a ascunde manevrele din spatele nominalizării sale pentru funcţia de senator”, a adăugat politiciana.

“Într-o zi, o femeie va ajunge la putere aşa cum trebuie, în urma votului”, a subliniat Desirée Masi.

Lilian Samaniego, senatoare a Partidului Colorado, salută, pe de altă parte, ascensiunea magistratei la cea mai înaltă funcţie în stat: “Zilele sunt numărate. Alicia Pucheta poate deveni, şi va fi un lucru istoric, prima femeie care va asigura preşedinţia Paraguayului”.

Citește și : Italia: M5S intenţionează să intre în campanie electorală împreună cu Liga

Potrivit acesteia, asta va servi de exemplu şi “va motiva femeile paraguayene pentru a continua să lupte în favoarea unei egalităţi reale de oportunităţi cu bărbaţii”.

Parlamentul paraguayan numără numai opt senatoare în Senat, din 45 de locuri, şi 11 deputate printre cei 80 de membri ai camerei inferioare.

Tags: Alicia Puchetoamerica latinaMario Abdo BenitezParaguaypresedinta
Categorii: Știrile zilei