X

Parchetul European ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

Parchetul European ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

Parchetul European (EPPO) amenință Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, acuzând că, din cauza unei modificări bugetare, continuarea investigațiilor sale ar putea fi afectată, relatează Politico, citat de Libertatea.ro. Instituția, condusă de Laura Codruța Kovesi, anchetează infracțiuni financiare grave privind interesele UE.

Citeşte şi: Putin l-a scos din schemă pe Serghei Şoigu; cine îi va lua locul la şefia armatei? – Stiripesurse.md

Kovesi a lansat pe 9 aprilie o așa-numită „procedură de soluționare amiabilă” cu Comisia, acesta fiind ultimul pas juridic înainte de litigii. Dacă nu se ajunge la un acord, lupta din instanță ar putea ajunge până la Tribunalul UE. Executivul comunitar a anunțat în luna februarie un plan de reducere a bugetului Parchetului European, iar procurorii se tem că dacă acesta va fi pus în aplicare nu își vor mai putea face treaba cum trebuie.

Parchetul European ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

În momentul lansării Parchetului European, în vara anului 2021, Comisia a acceptat să furnizeze facilități IT, fără să indice un termen-limită. În prezent, instituția a informat EPPO că dorește să retragă sprijinul IT, iar suma implicată este de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit estimărilor EPPO.

„Decizia unilaterală (…) de a pune capăt, la 31 decembrie 2024, furnizării serviciilor menționate către EPPO vine cu riscul ca parchetul independent al Uniunii să se afle în imposibilitatea de a-și îndeplini sarcinile și misiunea”, a atras atenția Kovesi.

Procurorii EPPO investighează inclusiv acuzațiile de infracțiuni penale în legătură cu negocierile privind vaccinurile anti-COVID dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al companiei farmaceutice Pfizer.

Tags: comisia europeanalaura codruta kovesiParchetul EuropeanParchetul European (EPPO)
Externe