Parchetul rus cere o amendă împotriva opozantului Evgheni Roizman, pentru ‘discreditarea’ armatei ruse

Publicat:

Parchetul rus a cerut joi o amendă împotriva opozantului Evgheni Roizman, unul dintre ultimii mari detractori ai Kremlinului încă prezenţi şi aflaţi în libertate în Rusia, pentru “discreditarea” armatei ruse, informează AFP şi TASS, potrivit agerpres.  

“Cer condamnarea lui (Evgheni) Roizman (…) la o amendă de 260.000 de ruble”, circa 3.000 de euro la cursul de schimb actual, a declarat procurorul, citat de agenţia rusă, în timpul procesului împotriva opozantului, ce se derulează la Ekaterinburg, oraş important din regiunea Ural al cărui primar a fost Roizman.


Citește și :  Montana devine primul stat din SUA care interzice TikTok

Evgheni Roizman (60 de ani), care a pledat nevinovat în timpul procesului ce a început la sfârşitul lui aprilie, este acuzat că a “discreditat” armata rusă într-o înregistrare video pe care a postat-o pe YouTube în iulie 2022, în care a criticat operaţiunea rusă în Ucraina.

Acest delict este unul de “gravitate redusă”, a explicat procurorul, evocând de asemenea “circumstanţe atenuante” precum copiii de vârstă mică aflaţi în grija opozantului şi activităţile lui caritabile. La rândul său, avocatul Vladislav Imadjapov a cerut eliberarea clientului său.

El risca până la cinci ani de închisoare, potrivit unei legi adoptate în Rusia în urma lansării ofensivei în Ucraina la sfârşitul lui februarie 2022, un text represiv ce a fost înăsprit recent şi mai mult. Numeroase personalităţi şi persoane anonime din Rusia au fost încarcerate în baza acestei legi.

Evgheni Roizman, care a condus Ekaterinburg, oraş cu 1,5 milioane de locuitori, între 2013 şi 2018, este considerat unul dintre ultimii opozanţi marcanţi care au rămas în Rusia şi care, deocamdată, au scăpat de pedepse grele cu închisoarea.

După ce a fost inculpat pentru “discreditarea” armatei ruse în august anul trecut, Roizman nu a fost plasat în arest preventiv, însă i s-a interzis să utilizeze internetul şi să dea interviuri.

În jurul lui, figuri marcante ale opoziţiei care au rămas în Rusia au fost aruncate în închisoare, cum s-a întâmplat cu Aleksei Navalnîi, Ilia Iaşin sau Vladimir Kara-Murza.

Citește și : Mai mulţi nord-coreeni au reuşit să fugă în Coreea de Sud

Cel mai recent, Ilia Iaşin a fost condamnat la opt ani şi jumătate de închisoare pentru că a condamnat ofensiva rusă împotriva Ucrainei.

La rândul său, opozantul Vladimir Kara-Murza a primit 25 de ani de închisoare, o pedeapsă de o rară severitate, pentru “înaltă trădare”, difuzare de “informaţii false” despre armata rusă şi muncă ilegală pentru o organizaţie “indezirabilă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.