
Parcul acvatic din Ialoveni, unde, potrivit martorilor, o fetiță a fost la un pas de moarte, urmează să fie supus controalelor de rigoare, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Pieței și Protecția Consumatorilor, care s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public.
Citește și: Premierul Munteanu la comemorarea victimelor ocupației sovietice: „Le păstrăm vie memoria”
„Mâine dimineață la prima oră va fi semnată ordonanța de inițiere a unui control la operatorul economic vizat, iar inspectorii vor efectua o verificare complexă atât din perspectiva siguranței toboganelor și sistemelor utilizate, cât și informațiilor livrate consumatorilor. Despre rezultatele obținute, publicul va fi informat adițional”, se menționează în nota instituției.
Precizăm că incidentul a fost făcut public pe rețelele de socializare de către martori. Potrivit relatărilor, o fetiță a fost la un pas de înec, din motiv ca și-a prins părul în sistemul de filtrare a apei. Aceasta a fost scoasă din apă de un salvamar în stare inconștientă, iar medicii sosiți la fața locului au aplicat minute în șir manevre de resuscitare.
This post was last modified on 28/06/2026 16:25 16:25