Părinți înjunghiați de propriul fiu: Agresorul a făcut infarct după atac

Părinți înjunghiați de propriul fiu: Agresorul a făcut infarct după atac

Scene dramatice la Cluj! Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată marți, în jurul orei 14.00,  cu privire la o agresiune ce ar fi avut loc la un imobil din municipiu.

În baza solicitării, a fost direcționat de urgență un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, care a identificat trei persoane de 39, 69 și 71 de ani, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că la imobilul respectiv ar fi avut loc o agresiune spontană, respectiv bărbatul, de 39 de ani, pe fondul unor tulburări psihice și-ar fi agresat părinții, provocându-le leziuni cu un obiect tăietor-înțepător, transmite poliția.

Echipajele medicale prezente la fața locului au intervenit pentru a acorda ajutor calificat celor două victime, dar și bărbatului de 39 de ani.

În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și în vederea luării măsurilor legale, arată oamenii legii.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Victimele sunt conștiente, primind îngrijiri medicale la fața locului, iar persoana în cauză a suferit o criză, intrând în stop cardio-respirator și i se aplică manevre de resuscitare, transmit surse judiciare.

This post was last modified on 09/01/2024 17:15 17:15

Tags: Cluj-Napocaparinti
Externe