Paris : Licitația dedicată sculptoriței franceze Camille Claudel s-a încheiat cu un rezultat financiar de trei ori mai mare în raport cu estimările

Publicat:

Licitaţia organizată luni seară la Paris de casa Artcurial, dedicată unui set de 17 opere de artă create de sculptoriţa franceză Camille Claudel, a depăşit toate aşteptările şi s-a încheiat cu un rezultat financiar de trei ori mai mare în raport cu estimările, 12 preemţiuni şi achiziţionarea unui bronz celebru contra unei sume de aproape 1,2 milioane de euro, informează agerpres .

Lotul principal al licitaţiei dedicate acestor opere de artă aflate încă în posesia familiei sculptoriţei, intitulat “L’Abandon” (1886), a fost vândut cu preţul de 1,187 milioane de euro, dublu faţă de pragul inferior al intervalului estimativ.


Realizat între 1905 şi 1922 de celebra artistă, acesta este ultimul bronz din versiunile cu format mare (înălţime de 62 de centimetri) ce provine dintr-o serie de 18 exemplare.

Inspirat din întâlnirea dintre Shakuntala şi soţul ei în Nirvana, opera de artă a fost achiziţionată de la topitorul care a efectuat lucrarea de Jacques de Massary, un nepot al sculptoriţei (fiul surorii acesteia, Louise). Ea a intrat în posesia unui colecţionar internaţional, potrivit reprezentanţilor casei Artcurial.

Citește și : Opoziția democrată din Congresul SUA nu va merge la reuniunea prevăzută pentru săptămâna viitoare la Casa Albă privind bugetul

Cele mai multe dintre celelalte opere de artă provin din casa pe care familia Claudel o deţine în Villeneuve-sur-Fere, o localitate din departamentul francez Aisne. Camille Claudel a amenajat un atelier în podul acelei reşedinţe, ce a fost cumpărată în 1926 de Jacques de Massary.

Două schiţe ale sculpturii “L’Abandon”, realizate în teracotă, “Studiu I pentru Shakuntala” şi “Studiul II pentru Shakuntala” (estimate între 50.000 şi 70.000 de euro fiecare), au fost preemţionate de Muzeul Rodin respectiv Muzeul Orsay din Paris. A doua lucrare a fost vândută cu 467.800 de euro, ocupând locul al treilea în topul celor mai valoroase lucrări vândute luni seară în cadrul acestei licitaţii.

Licitaţia a fost foarte animată şi pentru “Petite chatelaine a la natte courbe”, un portret emoţionant şi plin de viaţă”, adjudecat cu 492.600 de euro (preţul estimativ era cuprins în intervalul 50.000 – 70.000 de euro), stabilind un record pentru un ghips de Camille Claudel vândut la licitaţie, potrivit experţilor de la Artcurial.

Vândută cu 430.600 de euro, sculptura “L’Homme penche” (estimată între 60.000 şi 80.000 de euro) a fost creată în atelierul lui Auguste Rodin în 1886 de Camille Claudel la vârsta de doar 21 de ani, demonstrându-şi măiestria tehnică.

Un preţ bun a fost obţinut şi de lucrarea “Mon Frere ou Jeune Romain”, care a fost vândută cu 207.400 de euro, deşi preţul estimativ era cuprins în intervalul 80.000 – 120.000 de euro. Acest portret al lui Paul Claudel reprezintă o patină bicoloră, fiind realizată în spiritul teracotelor florentine din timpul Renaşterii timpurii italiene.

Licitaţia de luni seară a generat încasări totale de 3,5 milioane de euro, depăşind de peste trei ori estimările specialiştilor.

12 opere de artă au fost preemţionate în doar şase minute, precum Muzeul Camille Claudel din Nogent-sur-Seine (patru lucrări), Muzeul Oraşului Poitiers (trei lucrări) şi Muzeul Orsay din Paris (două lucrări).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius Ne așteaptă temperaturi de foc săptămâna viitoare. Meteorologii anunță valori termice de până...

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.