Parisul acuză Rusia că vrea o ‘cortină de sânge’ între ea şi Europa

Prin războiul din Ucraina, Rusia vrea să creeze “o cortină de sânge” cu vecinii săi europeni, a declarat joi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Laurence Boone, potrivit AFP şi agerpres.

Ea a salutat acordarea statutului de ţări candidate la aderarea la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, “vital” pentru aceste ţări.

Citeşte şi: Iranienii au prins curaj: Washingtonul trebuie să demonstreze dorinţa sa de a relansa acordul nuclear! – Black News

“Nu pot exista jumătăţi de măsură când Rusia alege să creeze o cortină de sânge între ea însăşi şi vecinătatea sa”, a adăugat Laurence Boone.

Ucraina, scena unor “crime de nedescris” comise de forţele ruse, este prinsă “într-un război pe care trebuie să îl câştige, deoarece este în joc viitorul său şi al nostru”, a declarat ea în cadrul unei dezbateri despre preşedinţia franceză a Consiliului UE, care s-a încheiat la finalul lunii iunie.

Secretarul de stat a salutat faptul că cele 27 de state membre “au răspuns colectiv prin sancţiuni inedite, fără precedent prin amploarea lor”, la invazia rusă.

Citeşte şi: Autorul atacului armat de la 4 iulie, inculpat pentru 117 capete de acuzare – Black News

Obiectivul, a continuat ea, este “de a face ca războiul să devină nesustenabil din punct de vedere economic, financiar şi militar pentru Rusia”.

Ea a mai spus că UE “a depăşit un tabu major” prin finanţarea de armament pentru Kiev. Pentru UE, “vremea inocenţei strategice a trecut”, a subliniat Laurence Boone.

Tags: frantaLaurence Boonerepublica moldovarusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina