X

Parisul cere ‘non-ingerinţă’ în criza libaneză

Ministrul afacerilor externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a îndemnat luni la ‘non-ingerinţă’ în Liban, fără a numi cu toate acestea Arabia Saudită, de unde premierul libanez Saad Hariri şi-a anunţat demisia, declanşând o criză politică la el în ţară, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Ca să existe o soluţie politică în Liban, este necesar ca fiecare dintre responsabilii politici să aibă în mod evident o libertate totală de acţiune şi ca non-ingerinţa să fie un principiu de bază’, a declarat Le Drian, la sosirea la o reuniune cu omologii săi europeni la Bruxelles.

‘Deocamdată’, Hariri ‘declară că este liber în acţiunile sale, iar noi nu avem motive să nu-l credem’, a subliniat Le Drian. ‘Suntem îngrijoraţi de situaţia din Liban, pentru că Libanul are o lungă istorie comună cu Franţa şi suntem îngrijoraţi în legătură cu stabilitatea sa, suntem preocupaţi de integritatea sa, preocupaţi de non-ingerinţă şi de Constituţia libaneză’, a declarat ministrul francez, care şi-a exprimat dorinţa ca ‘guvernul libanez să se poată stabiliza cât mai repede posibil’.

Saad Hariri a dat asigurări duminica aceasta că se va întoarce ‘foarte curând’ în ţara sa, susţinând că este ‘liber’ în Arabia Saudită, unde se află după demisia sa surpriză din 4 noiembrie. În timpul unui interviu acordat postului de televiziune libanez Future, Hariri i-a cerut din nou Iranului să nu se amestece în treburile Libanului şi ale ţărilor arabe.

Duminică, preşedintele libanez Michel Aoun a estimat că ‘libertatea lui Hariri a fost restrânsă’ în Arabia Saudită, într-un moment în care întreaga clasă politică libaneză se întreabă în legătură cu libertatea de mişcare a şefului guvernului libanez.

Când şi-a anunţat demisia, de la Riad, într-un discurs difuzat de postul finanţat de capitaluri saudite Al-Arabiya, şeful guvernului libanez a denunţat ‘amestecul’ Iranului şi mişcării Hezbollah – membră a guvernului său şi apropiată Teheranului – în problemele interne ale Libanului. Gestul său a fost perceput ca un nou semn de conflict între Arabia Saudită sunită, important susţinător al lui Hariri, şi Iranul şiit, mare aliat al Hezbollahului libanez, care este o mişcare şiită.

Tags: Arabia sauditafrantaJean-Yves Le DrianLibanMichel AounRiadSaad Hariri
Categorii: Sinteze