X

Parisul examinează ”toate opţiunile”cu privire la jihadiştii francezi deţinuţi de kurzi în Siria, inclusiv revenirea acestora în Franţa

Parisul examinează ”toate opţiunile” cu privire la jihadiştii francezi deţinuţi de kurzi în Siria, inclusiv o revenire a acestora în Franţa, după anunţarea unei retrageri militare americane din Siria, a anunţat marţi Ministerul francez al Afacerilor Externe, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Având în vedere evoluţia situaţiei militare în nord-estul Siriei, deciziile americane, şi pentru a asigura securitatea francezilor, noi examinăm toate opţiunile pentru a evita evadarea şi dispersarea acestor persoane potenţial periculoase”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Agnes von der Mühll, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că deocamdată nu a fost luată nicio decizie.

Citește și : Parlamentul britanic se va pronunţa prin vot asupra a până la şapte amendamente la acordul de Brexit

Aproximativ 130 de bărbaţi, femei şi copii sunt deţinuţi de Forţele democratice siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă care luptă împotriva organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) alături de coaliţia internaţională antijhadistă condusă de SUA, potrivit unor surse franceze.

Până în prezent, Franţa nu are în vedere decât repatrierea unor copii reţinuţi cu mamele lor, cu acordul acestora, dar doreşte ca luptătorii jihadişti şi soţiile să fie judecaţi pe loc şi să-şi execute pedeapsa.

Dar, în perspectiva unei retrageri americane, zonele kurde ar putea fi ţinta unei ofensive turce sau să revină sub controlul regimului de la Damasc, provocând temerea unei dispersări a jihadiştilor străini.

Într-un astfel de context, Parisul nu mai exclude repatrierea şi plasarea acestora în detenţie în Franţa pentru a combate orice ameninţare teroristă dacă revin prin mijloace proprii.

“Aceste persoane s-au alăturat în mod voluntar unei organizaţii teroriste care luptă în Levant, a comis atentate în Franţa şi continuă să ne ameninţe”, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Ministrul de interne francez Christophe Castaner a afirmat de asemenea marţi că jihadişti francezi deţinuţi în Siria vor fi ”eliberaţi” după retragerea americană şi că aceştia ar intenţiona să revină în Franţa.

”Americanii de dezangajează din Siria. Există acolo în prezent oameni în închisoare şi care sunt ţinuţi în acel loc pentru că americanii sunt acolo, dar vor fi eliberaţi. Ei vor dori să revină în Franţa”, a menţionat oficialul francez.

Citește și : Peste 40 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele zile din Venezuela (ONU)

Potrivit ministrului Castaner, francezii care ar fi eliberaţi ca urmare a retragerii trupelor americane vor fi predaţi imediat justiţiei dacă revin în Franţa.

În decembrie, SUA au anunţat retragerea a aproximativ 2.000 de soldaţi în prezent desfăşuraţi în Siria pentru a lupta împotriva Statului Islamic, provocând temeri pentru o nouă destabilizare în regiune.

Tags: detinutifrantajihadiştiikurzisiriaStatul IslamicSUA
Categorii: DiasporaSinteze