X

Parisul şi-a informat partenerii europeni asupra schimbării strategiei militare a Franţei în Africa

Ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, a avut o teleconferinţă cu colegii săi din 15 state europene, pentru a-i informa asupra schimbării strategiei militare a Franţei în Africa, ceea ce se va traduce mai ales într-o repliere parţială de acolo a efectivelor militare pentru a preveni accentuarea sentimentelor anti-franceze pe continentul african, scrie agenţia EFE, potrivit agerpres

Potrivit unui comunicat emis joi de Ministerul francez al Apărării, această reuniune s-a desfăşurat marţi şi la ea au participat responsabili ai Apărării din Belgia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România, Spania, Suedia şi Ungaria, precum şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Citește și : Susţinerea SUA şi NATO pentru Ucraina riscă să antreneze ‘consecinţe catastrofale’

Ministrul francez a vorbit despre intenţia ţării sale de a avea o “prezenţă mai deschisă şi mai integrată” în Africa, ceea ce va implica “un efort sporit în materie de echipamente şi instruire”, activităţi care se vor putea desfăşura în ţările africane, dar şi în Franţa şi în alte state europene. El a subliniat şi “determinarea” Franţei de a-şi sprijini partenerii africani, mai ales în consolidarea armatelor acestora.

Miniştrii europeni s-au arătat de acord că o mai bună adaptare şi coordonare a eforturilor europene şi o implicare sporită a UE sunt “esenţiale pentru izolarea şi diminuarea ameninţării teroriste în creştere, în special în ţările din Golful Guineei”.

Ministerul francez al Apărării a subliniat că, dincolo de aspectele de securitate, Parisul intenţionează să dea politicii sale africane “o puternică dimensiune civilă”, cu elemente care să includă administraţia, ajutorul pentru dezvoltare şi dezvoltarea mediului de afaceri.

Ministrul Lecornu a apreciat în faţa omologilor săi europeni că este important ca Europa să fie “partener prioritar” al continentului african, mai ales în ce priveşte construcţia infrastructurilor.

Citește și : Confruntare verbală între Rusia şi aliaţii din jurul SUA la reuniunea G20

Această schimbare de politică a Franţei survine în urma ostilităţii de care această ţară s-a lovit în ultimii ani în diferite state africane, precum Mali sau Burkina Faso, în timp ce alte puteri îşi sporesc influenţa în Africa, în special China, dar şi Rusia sau Turcia.

Tags: africafrantaJosep BorrellSébastien LecornuUE
Categorii: Diaspora