Parisul vrea o soluţie imediată la disputa cu Londra privind pescuitul

Publicat:

Franţa a lansat marţi un apel la găsirea unei ”soluţii rapide” la diferendul care opune Parisul şi Londra în dosarul licenţelor de pescuit, după o nouă discuţie între secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Frost, potrivit AFP, Reuters şi agerpres.

”În această dimineaţă am avut o nouă discuţie cu @DavidGHFrost. Franţa rămâne deschisă pentru dialog, dar trebuie găsită o soluţie rapidă pentru pescarii noştri, cu respectarea deplină a acordurilor noastre”, a scris Beaune pe Twitter.


Citeşte şi: Danemarca reintroduce certificatul de vaccinare – Black News

În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte.

Însă în prezent între francezi şi britanici există un diferend cauzat de licenţele de pescuit. În zonele încă disputate (zone de 6-12 mile marine de coastele britanice şi de insulele anglo-normande), autorităţile de la Londra şi din insula Jersey au acordat puţin peste 210 de licenţe definitive, iar Parisul a solicitat încă 200.

Citeşte şi: Persoanele în vârstă, vulnerabile şi dublu-vaccinate au început să moară de Covid din cauza scăderii imunității – Black News

Franţa ameninţase cu interzicerea începând de la 1 noiembrie, ora 24:00, a accesului navelor de pescuit britanice în şase porturi din regiunile Normandia şi Bretania şi cu înăsprirea controalelor sanitare şi vamale asupra navelor şi camioanelor britanice în cazul în care Londra nu acordă mai multe licenţe pescarilor francezi.

În final Parisul nu a pus în aplicare acest ultimatum. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.