Parizienii au luat cu asalt parcurile, după aproape 11 săptămâni de restricţii

Publicat:

Parizienii au luat cu asalt parcurile şi grădinile care s-au redeschis sâmbătă în capitala însorită a Franţei pentru prima dată după aproape 11 săptămâni de restricţii impuse de pandemia de COVID-19, informează Reuters, scrie agerpres.

Întrucât nerăbdarea publicului crescuse, iar prognozele indicau până la 28 de grade Celsius în weekend, autorităţile au devansat redeschiderea parcurilor, programată iniţial pentru 2 iunie.


Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

”Cel puţin suntem liberi”, a spus Anne, o parizianca, la scurt timp după redeschiderea Grădinii Luxemburg, un parc cu o vechime de 400 de ani, situat pe malul stâng al Senei. ”Ne simţim ca şi cum am fi fost eliberaţi dintr-un fel de închisoare”.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a făcut presiuni asupra guvernului pentru a redeschide parcurile după ce restricţiile au fost relaxate începând cu 11 mai. Hidalgo candidează pentru un al doilea mandat la alegerile de luna viitoare.

Câţiva parizieni care s-au trezit devreme pentru a evita aglomeraţia, unii dintre aceştia aducând cu ei coşuri pentru picnic, aşteptau ca porţile parcului Buttes-Chaumont să se deschidă la ora 7 a.m, potrivit reporterilor de televiziune.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

Regulile de distanţare socială rămân în vigoare pe tot teritoriul Parisului, unul dintre cele mai dens populate oraşe europene, iar purtarea măştilor de protecţie în parcuri ar putea deveni în curând obligatorie, întrucât responsabilii din domeniul sănătăţii rămân prudenţi în ceea ce priveşte orice creştere a numărului de cazuri noi.

Franţa, una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa, a raportat peste 186.000 de cazuri şi 28.714 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.