X

Parlamentari germani din AfD fac o vizită în Rusia

Parlamentari germani din partidul de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) vor fi primiţi de lideri politici şi economici ruşi, a anunţat marţi formaţiunea, dornică să “pună capăt sancţiunilor” împotriva Rusiei, informează France Presse, potrivit agerpres.

Delegaţia deputaţilor AfD, principala forţă de opoziţie din Bundestag faţă de guvernul Angelei Merkel, va fi primită până vineri la Ministerul Afacerilor Externe, de deputaţi ai Dumei, precum şi la Banca centrală rusă, potrivit unui comunicat al partidului.

Citeşte şi: Joe Biden LIMITEAZĂ atacurile cu drone

“Programul include de asemenea o vizită la Centrul naţional de cercetare în epidemiologie şi microbiologie, care a dezvoltat vaccinul Sputnik V”, adaugă AfD.

“Este important ca grupul parlamentar AfD din Bundestag să nu lase firul discuţiilor dintre Germania şi Rusia să se rupă”, estimează Alice Weidel (foto), preşedinta grupului AfD în camera inferioară a parlamentului german. “Obiectivul rămâne să se pună capăt definitiv sancţiunilor economice, care dăunează nu numai Rusiei, ci şi economiei germane”, spune ea.

Relaţiile dintre cele două ţări au cunoscut tensiuni semnificative de mai multe luni, mai ales de la spitalizarea la Berlin a opozantului rus Aleksei Navalnîi, victimă a unei otrăviri pe care o atribuie serviciilor secrete ruse, ceea ce Moscova respinge.

Sancţiuni ce vizează înalţi oficiali ruşi au fost luate în acest caz de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Citeşte şi: Un miliardar israelian reintră pe lista neagră a americanilor

Sancţiuni economice sunt de asemenea în vigoare de la anexarea Crimeii în 2014.

Măsurile care afectează industria petrolieră, sectorul bancar şi cel al apărării sunt reînnoite în fiecare an după această dată.

Tags: Aleksei NavalnîiAlice WeidelAlternativa pentru Germania (AfD)Banca centrală rusăberlinBundestagDuma de StatgermaniamoscovarusiasanctiuniSputnik Vvaccin
Categorii: Externe