Parlamentarii britanici denunţă ‘deteriorarea securităţii’, după agresarea unei deputate

Publicat:

Peste 50 de deputaţi britanici i-au scris comandantei poliţiei din Londra pentru a-i cere să asigure un răspuns mai ferm în faţa comportamentelor abuzive ale protestatarilor din afara parlamentului, relatează marţi BBC şi Press Association, potrivit agerpres.

Apelul lor vine după ce luni deputata conservatoare Anna Soubry (foto) a fost agresată verbal în timpul unor interviuri într-un parc public de lângă Westminster, fiind calificată între altele drept “mincinoasă” şi “nazistă”.


Citeşte şi: Un chinez a atacat o şcoală din Beijing: Cel puţin 20 de elevi sunt răniţi!

În scrisoarea adresată şefei Scotland Yard Cressida Dick, deputaţii britanici se declară “grav preocupaţi” în legătură cu “deteriorarea ordinii publice şi situaţiei de securitate”.

La rândul ei, Anna Soubry a criticat poliţia pentru că nu a intervenit şi a cerut urmărirea protestatarilor pentru încălcarea ordinii publice, explicând marţi pe postul ITV că un mic grup “dă târcoale pe la Westminster şi îi intimidează pe oamenii care îşi văd de treabă”.

Poliţia metropolitană a dat asigurări că investighează dacă a fost comisă o infracţiune. Parcul College Green din faţa parlamentului, unde a fost agresată deputata conservatoare în timp ce acorda interviuri posturilor BBC şi Sky, este folosit în egală măsură de media pentru a discuta cu oameni politici, cât şi ca loc de reuniune pentru manifestanţi.

“După luni de proteste paşnice ale unor grupuri reprezentând o largă gamă de opinii politice privind Brexit, un grup oribil de indivizi cu puternice conexiuni cu extrema dreaptă, despre care dv., poliţia, ştiţi foarte bine, s-au angajat tot mai intens în acte de intimidare împotriva unor membri ai parlamentului, media şi publicului”, subliniază cei peste 55 de semnatari ai scrisorii, proveniţi de pe întreg eşichierul politic şi din ambele tabere, pro şi contra Brexit.

Citeşte şi: Un lider AfD a fost bătut cu bestialitate! Acum se zbate între viaţă şi moarte

Prezentatoarea Sky News Kay Burley a mărturisit la rândul ei că atitudinea “tot mai agresivă” a protestatarilor a obligat-o să-şi schimbe drumul spre parlamentul şi să-şi asigure protecţie, întrebându-se retoric “până unde trebuie să se ajungă pentru ca poliţia să ia în serios” ce se întâmplă.

În ce o priveşte, deputata laburistă Mary Creagh a evocat un gest “misogin”, notând că nu este vorba de un incident izolat şi a amintit de asasinarea deputatei Jo Cox în iunie 2016 de un extremist de dreapta.

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, şi-a exprimat preocuparea faţă de o “formă de protest” îndreptată împotriva legislatoarelor şi ziaristelor, în timp ce secretarul pentru Brexit Stephen Barclay a afirmat că scenele “şocante” de luni din faţa parlamentului arată cât de “dezbinător” a devenit procesul de Brexit. Guvernul britanic a calificat incidentul de luni drept “inacceptabil”, subliniind că deputaţii “ar trebui să-şi poată face treaba fără nicio formă de intimidare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.