X

Parlamentarii chinezi au examinat legea privind securitatea naţională în Hong Kong

Parlamentarii chinezi au examinat duminică legea privind securitatea naţională pentru Hong Kong, în timpul unei reuniuni speciale a Comitetului permanent al Adunării Naţionale Populare (NPC, forul legislativ chinez), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Proiectul legislativ a fost prezentat de Shen Chunyao, directorul Comisiei pentru afaceri constituţionale a Comitetului permanent al NPC.

Citește și : Macron a anunţat că va efectua în curând o vizită în Rusia

Noua legislaţie ar urma să fie adoptată în forma sa finală până la finalul acestei luni.

La 28 mai, NPC a aprobat proiectul legii privind securitatea naţională pentru Hong Kong, ceea ce a declanşat noi proteste în fosta concesiune britanică şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite.

Washingtonul consideră că Beijingul afectează astfel statutul de centru financiar internaţional al Hong Kong-ului.

Fosta colonie britanică s-a confruntat în decembrie 2019 cu cea mai gravă criză politică a sa de la retrocedarea către Beijing în 1997, cu manifestaţii uneori extrem de violente.

Citește și : Problemele economice se vor agrava dacă virusul se va propaga necontrolat, avertizează ghidul suprem iranian

Deşi consolidată de triumful taberei prodemocraţie la alegerile locale din noiembrie, această mobilizare a suferit o lovitură la începutul anului după mii de arestări în rândurile sale, iar manifestaţiile au încetat din cauza restricţiilor impuse în combaterea pandemiei de COVID-19.

Tags: Beijinghong kongNPCShen Chunyao
Categorii: Știrile zilei