Parlamentarii europeni resping orice acord Brexit fără o clauză ‘backstop’

Publicat:

Parlamentarii europeni au aprobat miercuri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care exclude orice acord de Brexit care nu include nicio formă de “backstop”, informează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Rezoluţia a fost votată cu 544 de voturi pentru, 126 împotrivă şi 38 de abţineri. În textul de lege, eurodeputaţii susţin că ar accepta propunerea originală, respinsă de Londra, a unei “plase de siguranţă” sau “backstop” care să afecteze numai Irlanda de Nord.


Citeşte şi: SUA îl dau în judecată pe Edward Snowden

Ei au mai precizat că sunt deschişi pentru discutarea unor alternative credibile la actualele clauze de protecţie.

Eurodeputaţii “subliniază totuşi că nu vor consimţi la un acord de retragere fără un backstop”, a precizat PE într-un comunicat.

În acelaşi timp, deputaţii europeni au cerut “motive şi un obiectiv valabile” pentru a accepta o eventuală amânare a Brexitului, prevăzut pentru moment la 31 octombrie.

Parlamentul de la Londra a adoptat o lege la începutul lui septembrie prin care obligă guvernul britanic să solicite o nouă amânare a Brexitului pentru a evita un divorţ brutal fără acord, ceea ce pentru moment prim-ministrul Boris Johnson refuză să facă.

PE nu doreşte însă să sprijine această nouă amânare “decât dacă există motive şi un obiectiv valabile (evitarea unei ieşiri fără acord, organizarea de alegeri generale sau a unui referendum, revocarea articolului 50 sau aprobarea unui acord de retragere)”.

Citeşte şi: Forţele aeriene belgiene au interceptat patru avioane de luptă ruseşti

Textul votat în aplauzele hemiciclului şi asupra căruia au ajuns la un compromis principalele grupuri politice, cu excepţia extremei drepte, reafirmă voinţa legislativului comunitar de a face totul pentru a evita o ieşire fără acord şi consideră acordul deja negociat cu precedentul guvern britanic “corect şi echilibrat”.

“Dacă Regatul Unit s-ar retrage din UE fără acord, asta ar ţine în întregime de responsabilitatea guvernului britanic”, acuză Parlamentul European.

Orice nou acord de Brexit la care ar ajunge Londra şi Bruxellesul ar trebui să fie aprobat de PE pentru a putea intra în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.