Parlamentarii germani sunt avertizaţi în legătură cu riscul unui atac cibernetic, odată cu apropierea alegerilor

Publicat:

Oficialii de securitate i-au avertizat pe parlamentarii din Bundestag în legătură cu noi atacuri cibernetice provenite de la servicii de informaţii străine, odată cu apropierea alegerilor parlamentare de la 26 septembrie din Germania, relatează vineri DPA, potrivit agerpres.   

Grupurile parlamentare social-democrat şi creştin-democrat au transmis avertismentul, care este al treilea de acest gen din 2021, colegilor parlamentari şi personalului din Bundestag în această săptămână, au declarat vineri surse parlamentare.


Citește și : SUA trimit peste 1,2 milioane de vaccinuri în Africa

Potrivit avertismentului, emis de serviciul de informaţi interne al Germaniei şi Biroul Federal de Securitate pentru Tehnologia Informaţiilor (BSI), tentativele de hacking asupra parlamentarilor germani se intensifică.

Aceste atacuri vizează adesea adresele personale de e-mail şi oficiale ale parlamentarilor, care, odată accesate, pot fi utilizate de serviciile secrete străine “pentru a publica informaţii personale şi intime sau chiar pentru a fabrica ştiri false în numele tău”, conform avertismentului.

Se crede că grupul de hackeri ruşi Ghostwriter a fost responsabil pentru un atac de phishing care a încercat să obţină accesul la conturile personale de e-mail ale parlamentarilor acum câteva luni.

Citește și : Consiliul Europei este îngrijorat de o lege anti-migranţi din Grecia

Se presupune că GRU, agenţia de informaţii militare a Rusiei, este în spatele grupului de hackeri, notează DPA.

Phishing-ul este încercarea de a obţine datele personale ale cuiva prin intermediul e-mailurilor sau site-urilor pentru a utiliza identitatea persoanei respective.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.