X

Parlamentarii greci sunt chemaţi mai devereme din vacanţă din cauza scandalului de spionaj

Executivul grec a anunţat marţi că activitatea parlamentară va fi reluată mai devreme cu o săptămână decât în calendarul iniţial, acceptându-se astfel cererea opoziţiei de stânga de organizare a unei ”dezbateri extraordinare” cu privire la scandalul interceptărilor telefonice, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Guvernul a acceptat deschiderea mai devreme a activităţii parlamentului, pe 22 august în loc de 31 august, aşa cum era prevăzut iniţial”, a indicat purtătorul de cuvânt al executivului de la Atena, Yannis Economou.

Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

Guvernul conservator condus de Kyriakos Mitsotakis se află sub o presiune enormă după dezvăluirile privitoare la supravegherea de către serviciile naţionale de securitate (EYP) a lui Nikos Androulakis, un eurodeputat devenit lider al opoziţiei socialiste PASOK, al treilea partid parlamentar ca mărime.

Luni seară, la câteva ore după ce premierul Mitsotakis a calificat drept o ”eroare” supravegherea lui Nikos Androulakis de EYP, liderul principalului partid de opoziţie Syriza, Alexis Tsipras, a cerut ”oprirea vacanţei de vară” a parlamentului şi organizare unei ”dezbateri extraordinare a Adunării” privind supravegherile ilegale.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

Acest scandal a dus, săptămâna trecută, la două demisii din rândul colaboratorilor premierului Kyriakos Mitsotakis – cea a şefului EYP Panagiotis Kontoleon şi cea a secretarului general al cabinetului prim-ministrului, Grigoris Dimitriadis.

Nikos Androulakis, care a fost ales lider al PASOK în decembrie 2021, a declarat vineri seară că a aflat că EYP i-a ascultat convorbirile la sfârşitul anului 2021. El nu a dezvăluit sursa informaţiei.

Tags: atenagreciaGrigoris DimitriadisKyriakos MitsotakisNikos AndroulakisPanagiotis KontoleonparlamentPASOKserviciile naţionale de securitate (EYP)spionajYannis Economou
Categorii: Diaspora