Parlamentul a aprobat înființarea a cinci unități mobile de intervenție a carabinierilor

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în lectura a doua, un proiect de lege privind modificarea unor acte normative care vizează activitatea Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Afacerilor Interne, prevede înființarea a cinci unități mobile de intervenție în raioanele Căușeni, Cahul, Ungheni, Orhei și Edineț.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Proiectul clarifică rolul și structura organizatorică a IGC, care va fi format din Comandamentul General, direcții regionale cu unități militare subordonate și subdiviziuni specializate.

De asemenea, actul legislativ stabilește delimitarea clară a competențelor între IGC și Inspectoratul General al Poliției (IGP). Astfel, IGC va fi responsabil de asigurarea și restabilirea ordinii și securității publice, în timp ce IGP se va ocupa de menținerea acestora.

În cadrul lecturii a doua, a fost acceptat un amendament propus de deputata Ana Racu, care prevede clarificarea modalității de numire, revocare sau eliberare din funcție a Comandantului general al IGC.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

This post was last modified on 13/03/2025 20:24 20:24

Tags: carabinieriintervenţieMoldovaparlament
Politică