Parlamentul a audiat Rapoartele Consiliului Concurenței privind ajutoarele de stat

Publicat:

Parlamentul a audiat şi a luat act, în ședința din 26 octombrie 2023, de Rapoartele Consiliului Concurenței privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anii 2020 și 2021.

Se întâmplă cu o întârziere de aproape doi ani. Or, raportul privind ajutorul de stat pentru anul 2020 a fost prezentat de Consiliul Concurenței încă pe 10 decembrie 2021, adică aproape doi ani în urmă, iar raportul privind ajutorul de stat pentru anul 2021 a fost prezentat la finele lunii decembrie 2022.


Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Consiliul Concurenței

Motivele acestor întârzieri nu au fost anunţate, dar la mijloc este şi lupta pentru controlul asupra acestei instituţii, pe care actuala guvernare a promis că o va reforma din talpă şi chiar s-a propus comasarea ei cu ANRE.

Anul trecut instituţia a fost protagonista unuia dintre cele mai mari scandaluri şi conflicte dintre autorităţi şi investitorii străini.

Astfel la începutul lunii iulie 2022, Consiliul Concurenței a anunțat că a adoptat o decizie prin care a constatat că firma SE Bordnetze SRL, subsidiara Sumitomo Electric Bordnetze SE, a beneficiat de un ajutor ilegal de circa 268 milioane lei de la Primăria municipiului Orhei și întreprinderea municipală Servicii Comunal-Locative Orhei.

Decizia Consiliului Concurenței a fost criticată dur de investitorii străini, care au calificat drept intimidare şi una care ar compromite atractivitatea climatului de afaceri.

Unii specialişti au calificat-o drept veritabil atac raider asupra unuia dintre cei mai mari investitori străini din ţara noastră.

Or, SE Bordnetze a investit la Orhei circa 50 milioane dolari în una dintre cele mai și moderne fabrici din Moldova de cablaje electrice pentru automobile și asigură cu locuri de muncă circa 3.000 de oameni. Compania s-a adresat în instanţă şi a obţinut deocamdată doar suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenței. Procesul continuă în prima instanţă.

Valoarea ajutoarelor de stat

Potrivit datelor prezentate de Consiliul Concurenţei în Parlament, valoarea ajutorului de stat raportată pentru anul 2020 a fost de doar 1,35 miliarde lei sau 0,66% din PIB. Dar ulterior cifrele au fost actualizate şi valoarea a crescut semnificativ – la 1,9 miliarde lei, a precizat Alexei Gherţescu, şeful Consiliului Concurenței.

Pentru anul 2021, valoarea ajutorului de stat raportată a fost de 2,56 miliarde lei sau 1,06% din PIB, iar printre cei mai mari beneficiari au fost rezidenţii IT Park Moldova.

Alexei Gherţescu a precizat că majoritatea ajutoarelor acordate prin deciziile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale nu sunt raportate la Consiliul Concurenţei.

„Majorarea valorii ajutorului de stat raportat și a ponderii acesteia în PIB a fost determinată, în special, de implementarea noilor măsuri de sprijin oferite pentru servicii de interes economic general, în raport cu anii precedenți”, a comunicat Parlamentul.

Legislativul, în hotărârea adoptată, a recomandat Consiliului Concurenței să asigure transparența și eficiența acordării ajutorului de stat, în limita atribuțiilor prevăzute de legislația în domeniu și să consolideze capacitățile instituționale în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere cu UE.

Totodată, se mai recomandă intensificarea eforturilor pentru examinarea notificărilor ajutoarelor de stat depuse și a cazurilor de încălcare a legislației din domeniul ajutorului de stat, precum și promovarea, în continuare, a culturii concurențiale în partea ce ține de ajutorul de stat atât în cadrul autorităților publice, cât și a întregii societăți.

Consiliul Concurenței urmează să armonizeze în continuare actele normative din domeniul ajutorului de stat la prevederile UE și să întreprindă măsuri pentru alinierea schemelor de ajutor de stat la aquis-ul comunitar. Parlamentul recomandă Guvernului să analizeze oportunitatea de a oferi mai multe măsuri de sprijin sub formă de cheltuieli bugetare și diminuarea celor acordate sub formă de renunțări la venituri bugetare.

Un nou membru al Plenului Consiliului Concurenței

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Mai adăugăm că, în aceeaşi şedinţă, Parlamentul l-a numit pe Roman Pușca în funcția de membru al Plenului Consiliului Concurenței, pe un mandat de cinci ani.

Roman Pușca este licențiat în drept și are o diplomă de master în același domeniu. Din anul 2020 și până în prezent, Roman Pușca a activat în cadrul Secretariatului Parlamentului, în funcția de asistent și de consilier pe domeniul juridic. Anterior, el a activat în calitate de jurist la Întreprinderea Municipală „Exdrupo”.

Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial, compus din cinci membri. Potrivit legislației, membrii sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea șefului legislativului, cu avizul comisiei de profil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.