
Parlamentul Republicii Moldova a denunțat astăzi Acordul privind crearea Fondului interstatal de colaborare umanitară al statelor membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), comunică MOLDPRES.
Inițiativa a fost propusă de Ministerul Culturii, care a argumentat că acest acord nu și-a demonstrat eficiența și nu generează beneficii pentru Republica Moldova.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Raportul asupra proiectului de lege a fost prezentat în plen de președintele Comisiei pentru politică externă și integrare europeană, Adrian Băluțel.
„Comisia a examinat prezentul proiect de lege și constată următoarele: acesta a fost examinat și aprobat în prima lectură în cadrul ședinței plenare din 14 mai. La adresa Comisiei nu au parvenit propuneri sau obiecții din partea comisiilor parlamentare. Comisia pentru politică externă și integrare europeană propune Parlamentului adoptarea proiectului de lege nr. 40/II din 30.04.2026 privind denunțarea Acordului de creare a Fondului interstatal de colaborare umanitară al statelor membre ale CSI, în lectura a doua”, a declarat Adrian Băluțel.
Documentul, semnat în anul 2006, a stat la baza creării unui fond destinat finanțării proiectelor comune în domenii precum cultura, educația, știința, sportul, turismul, mass-media și activitățile pentru tineret. Totuși, de la ratificarea acordului, Republica Moldova nu a efectuat plăți și nu a desfășurat activități financiare în cadrul acestui mecanism.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Autoritățile precizează că, în prezent, Republica Moldova își concentrează eforturile pe parteneriate considerate mai relevante pentru procesul de integrare europeană, precum programele „Orizont Europa” și „Europa Creativă”, care oferă oportunități extinse de cooperare în domeniile culturii, educației, tineretului și cercetării.
Denunțarea acordului se înscrie în procesul de revizuire a tratatelor încheiate pe platforma CSI și face parte din eforturile de aliniere a politicilor naționale la standardele și normele Uniunii Europene.
This post was last modified on 28/05/2026 13:37 13:37