X

Parlamentul australian aprobă transferul pe continent a azilanților cu nevoi medicale

Guvernul australian a suferit marţi o înfrângere stânjenitoare în parlament, unde camera inferioară a votat o măsură care le permite solicitanţilor de azil accesul la îngrijiri medicale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Partidul Laburist, de opoziţie, şi deputaţi independenţi au votat în favoarea proiectului de lege, adoptat cu 75 de voturi pentru şi 74 împotrivă.

Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Înfrângerea, prima de acest fel a unui guvern australian în 68 de ani, aplică o lovitură coaliţiei conservatoare de guvernare, pe care sondajele o arată în dificultate înaintea alegerilor din luna mai.

Votul a fost salutat cu urale de activiştii prezenţi în galeria publicului din parlament.

Pentru a intra în vigoare, măsura trebuie însă aprobată şi de Senat, aşa încât înfrângerea de marţi, chiar dacă dăunătoare pentru guvern, nu declanşează alegeri imediate.

Guvernul australian a pierdut majoritatea în camera legislativă inferioară în urma alegerilor parţiale din octombrie.

‘Voturile vor veni şi vor pleca, nu mă deranjează’, a reacţionat marţi prim-ministrul Scott Morrison într-o conferinţă de presă la Canberra, insistând că guvernul său va lupta în continuare pentru ‘a asigura integritatea cadrului nostru de protecţie a frontierelor’.

Politica de imigraţie a Australiei prevede ca solicitanţii de azil interceptaţi pe mare să fie trimişi în centre speciale în Papua Noua Guinee şi pe insula Nauru. Aceştia nu au dreptul să pună piciorul în Australia, nici chiar dacă sunt identificaţi drept refugiaţi.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

Oponenţii acestei politici au introdus măsura de amendare a Legii Migraţiei spre a permite transferul temporar al ‘persoanelor aflate în tranzit’ din Papua – Noua Guinee sau Nauru în Australia pentru evaluare medicală, o măsură sprijinită de medici.

ONU a criticat în mod repetat Australia pentru condiţiile din aceste centre, unde lipsesc asistenţa medicală şi de sănătate mintală adecvate.

Prim-ministrul Morrison şi guvernul său s-au opus vehement proiectului, afirmând că îngrijirile medicale în acest centre sunt corespunzătoare şi că proiectul ar deschide o ‘portiţă’ pe care solicitanţii de azil ar putea-o exploata.

Tags: australiaazilcanberrainsula NauruPapua-Noua GuineeparlamentPartidul LaburistScott Morrison
Categorii: Știrile zilei