X

Parlamentul austriac a înăsprit legislaţia anticorupţie după o serie de scandaluri

Parlamentul austriac a înăsprit vineri legislaţia anticorupţie pentru a încerca să însănătoşească viaţa politică afectată de mai multe scandaluri care au provocat în ultimii ani căderea unor responsabili politici, între care fostul cancelar Sebastian Kurz, relatează AFP, potrivit agerpres

Potrivit acestui nou text, care va intra în vigoare în septembrie, responsabilii politici vor putea face obiectul unor urmăriri judiciare chiar dacă delictul comis a intervenit înaintea de preluarea funcţiei lor actuale, altfel spus dacă acceptă sau solicită mită în timpul campaniei electorale.

Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Legea prevede de asemenea sancţiuni mai grele.

Guvernul speră astfel să “pună capăt corupţiei”, potrivit unui comunicat, în timp ce ministrul Justiţiei, Alma Zadic, s-a referit la o “otravă pentru democraţie”.

Organizaţia anticorupţie Transparency International a salutat faptul că Austria “începe în sfârşit să se mişte”. Dar ea estimat că reforma nu merge destul de departe prin faptul că nu interzice donaţiile către o organizaţie apropiată unui partid, ceea ce poate duce la cazuri de favoritism.

În Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, unde organizaţiile neguvernamentale denunţă un capitalism de cumetrie favorizat de apropierea între aleşi şi sectorul privat, au fost scoase la iveală numeroase cazuri de presupusă corupţie în urma scandalului Ibizagate.

Difuzarea în 2019 a unei înregistrări video făcute cu camera ascunsă în insula spaniolă Ibiza în cursul vacanţelor unor personalităţi politice austriece, relevând practici potenţial frauduloase, a dus la lansarea unei serii de anchete.

Scandalul a dus la căderea fostului vicecancelar de extremă dreaptă Heinz-Christian Strache, atingându-l ulterior şi pe fostul cancelar Sebastian Kurz, forţat să demisioneze în octombrie 2021 în urma unor acuzaţii de corupţie pe care el le respinge.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

După plecarea sa, partidul conservator, în continuare la putere, acuză o importantă scădere a popularităţii, iar extrema dreaptă a redevenit prima forţă politică în Austria, potrivit mai multor sondaje.

Tags: Alma ZadicanticoruptieAustriademocratieSebastian Kurz
Categorii: Diaspora