Parlamentul belgian a fost ATACAT! Un bărbat a fost arestat imediat

Publicat:

Un bărbat de 36 de ani care a fost arestat la Bruxelles pentru că a aruncat un cocteil Molotov în exteriorul Parlamentului federal belgian a explicat că a acţionat drept “represalii la proasta gestiune a crizei sanitare”, a anunţat marţi parchetul din Bruxelles, relatează AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul a fost arestat de o patrulă de poliţie, atrasă de “comportamentul său suspect”, în momentul în care încerca să arunce cu cocteilul Molotov asupra clădirii, luni, în jurul orei locale 13.30 (11.30 GMT).


Citește și: Hanna a făcut DEZASTRU în Mexic (VIDEO)! Doi oameni au murit și patru sunt dispăruți

Pagubele sunt minime şi nu au existat răniţi, a precizat Denis Goeman, purtător de cuvânt al parchetului, în cadrul unei conferinţe de presă.

În pofida anumitor documente găsite în maşina sa parcată în apropierea Parlamentului şi la domiciliul său care “lasă să se creadă” că suspectul “ar putea avea convingeri extreme”, bărbatul în vârstă de 36 de ani originar din Limbourg (estul ţării) nu pare să fi acţionat în numele unei “convingeri politice determinate”.

“Conţinutul documentelor ar putea lăsa să se înţeleagă că persoana are idei extremiste. În orice caz nu există o revendicare a unui partid sau a unei ideologii de extremă dreapta sau de extremă stânga”, a afirmat Denis Goeman.

“El explică în audierea sa că motivul actului său este că lumea politică a gestionat prost criza sanitară” legată de pandemia de noul coronavirus, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Donald Trump a anunțat numele noului ambasador american în Germania

Suspectul era cunoscut serviciilor judiciare dar nu avea cazier judiciar “propriu-zis”, a mai indicat Denis Goeman.

Un judecător de instrucţie a fost sesizat şi urmează să se pronunţe asupra unei inculpări.

“În acest stadiu mobilul terorist nu este reţinut”, a răspuns Goeman la o întrebare venită din partea jurnaliştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: ‘Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili’

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: 'Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili' Federația Rusă caută și, de multe ori, reușește să...

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.