Parlamentul britanic adoptă o măsură-cheie a acordului privind statutul post-Brexit al Irlandei de Nord

Publicat:

Deputaţii britanici au aprobat miercuri o măsură esenţială a acordului încheiat între Londra şi Bruxelles pentru Irlanda de Nord post-Brexit, marcând o victorie importantă pentru premierul Rishi Sunak în faţa unor conservatori, printre care Boris Johnson, relatează AFP, potrivit agerpres.

Prin această aprobare, obţinută cu o largă majoritate de 515 voturi pentru şi 29 împotrivă, Londra speră să poată avansa cu punerea în aplicare a acestei înţelegeri, denumită ‘Acordul-cadru de la Windsor’ şi semnată la începutul lunii martie între premierul Rishi Sunak şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.


Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

Londra speră de asemenea să poată debloca criza politică ce paralizează Irlanda de Nord de aproape un an, partidul unionist DUP boicotând instituţiile locale pentru a protesta împotriva statutului provinciei după Brexit.

Măsura adoptată miercuri, numită ‘Frâna Stormont’ de la numele clădirii care găzduieşte parlamentul nord-irlandez, le va permite deputaţilor din provincie să blocheze aplicarea de noi reguli comerciale votate la Bruxelles şi susceptibile să fie aplicate în Irlanda de Nord.

Acest vot este o victorie pentru Rishi Sunak şi semn al pierderii influenţei în cadrul Partidului Conservator a membrilor săi cei mai eurosceptici, extrem de critici faţă de voinţa premierului de a relaxa relaţiilor cu UE.

“Acordul-cadru de la Windsor este un bun acord pentru populaţia, familiile şi companiile din Irlanda de Nord”, a spus premierul Rishi Sunak într-o şedinţă săptămânală de întrebări în parlament înainte de vot.

“El restaurează echilibrul Acordului din Vinerea Mare (semnat în 1998 pentru a pune capăt Tulburărilor din Irlanda de Nord) şi asigură că locul Irlandei de Nord în preţioasa noastră Uniune”, a adăugat el.

Rezultatul votului era previzibil, majoritatea conservatorilor şi opoziţia laburistă anunţând că susţin acordul.

“Este imposibil de negat că este un progres în raport cu situaţia actuală”, a afirmat deputatul laburist însărcinat cu Irlanda de Nord, Peter Kyle, în timpul dezbaterii asupra textului.

Însă votul a dezvăluit diviziunile din cadrul Partidului Conservator privind aplicarea Brexit-ului, iar 22 dintre deputaţii săi s-au pronunţat împotriva textului.

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News

O duzină de conservatori eurosceptici reuniţi în cadrul Grupului pentru Cercetare Europeană (ERG) a criticat ferm textul şi absenţa unui vot asupra întregului ‘Acord-cadru de la Windsor’. În afara acestui grup, foştii premierul Boris Johnson şi Liz Truss au votat de asemenea împotriva textului, în timp ce alţi 48 de deputaţi conservatori nu au luat parte la vot.

‘Acord-cadru de la Windsor’ modifică protocolul nord-irlandez asupra dispoziţiilor post-Brexit în provincia britanică, negociat în cadrul Brexit-ului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre ‘anexarea’ Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel

Oficialii ruși și aliații lor din Moldova discută la Moscova despre 'anexarea' Moldovei de România. Printre aceștia s-au numărat Șor, Țîrdea și Marchel Oficialii ruși...

Zelenski cere implicarea lui Orban în organizarea unui al doilea ‘summit pentru pace’

Zelenski cere implicarea lui Orban în organizarea unui al doilea 'summit pentru pace' Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban au avut marţi...

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea Comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a declarat marţi că acestea...

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.