X

Parlamentul britanic organizează o ședinţă extraordinară sâmbătă pentru a se pronunţa asupra acordului de Brexit

Deputaţii britanici au aprobat joi organizarea unei şedinţe extraordinare sâmbătă pentru a se pronunţa asupra noului acord de Brexit negociat între Londra şi Bruxelles, a cărui validare rămâne suspendată de votul foarte nesigur din Parlamentul de la Londra, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit contului de Twitter al Camerei Comunelor, moţiunea privind organizarea şedinţei a fost aprobată cu 287 de voturi pentru şi 275 de voturi, ceea ce înseamnă că acest for se va întruni pentru prima dată într-o zi de sâmbătă de la războiul din insulele Malvine din 1982.

Citește și : Scandal imens în presa de la vecini. Directorul postului naţional de radio a fost demis!

Aflat la Bruxelles, premierul britanic Boris Johnson le-a cerut deputaţilor britanici să susţină acordul încheiat joi cu Uniunea Europeană pentru “a face să se întâmple Brexitul” pe 31 octombrie.

“Sper cu adevărat că deputaţii de la Westminster se vor reuni (…) pentru a face să se întâmple Brexitul fără întârziere”, a spus Johnson în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Tags: acordBoris Johnsonbrexitbruxellesinsulele Malvinelondrauniunea europeana
Categorii: Diaspora