Parlamentul Bulgariei a revocat vetoul preşedintelui privind buletinele de vot

Publicat:

Parlamentul Bulgariei a respins joi vetoul preşedintelui Rumen Radev împotriva unei măsuri care ar permite din nou ca alegătorii să folosească buletinele de hârtie alături de aparatele de vot la alegeri, relatează dpa, potrivit agerpres.   

Parlamentul a votat cu 124 de voturi şi 89 împotrivă în favoarea revocării vetoului preşedintelui Radev. Această schimbare înseamnă că metoda de vot pe hârtie recent abolită va reveni în paralel cu utilizarea aparatelor de vot.


Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

Preşedintele Rumen Radev se opune reintroducerii votului cu buletine, denunţând aceasta ca ”o încercare de a menţine posibilitatea manipulării alegerilor.”

BSP, socialist, şi partidul turc DPS îşi menţin opoziţia faţă de reintroducerea buletinelor de vot.

Demonstranţii, care au cerut alegeri anticipate în cadrul protestelor din ultimele trei luni sunt, de asemenea, în favoarea
renunţării la votul pe buletine de hârtie.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.