Parlamentul Cehiei RESPINGE prelungirea stării de urgență

Publicat:

Deputaţii cehi au votat joi împotriva prelungirii stării de urgenţă, solicitată de guvernul minoritar al prim-ministrului populist Andrej Babis în încercarea de a ţine sub control o explozie a numărului de infecţii de COVID-19, notează AFP, potrivit agerpres.

Votul a avut loc în timp ce Germania vecină a anunţat închiderea frontierelor sale, cu câteva excepţii, cu Cehia şi regiunea austriacă Tirol, care au rate de infecţie ridicate cu variante extrem de contagioase ale coronavirusului.


Citește și : New York-ul își REDESCHIDE marile săli de spectacole şi stadioanele

Premierul miliardar Andrej Babis ceruse parlamentului să prelungească dincolo de 14 februarie starea de urgenţă instituită la 30 septembrie, care autorizează guvernul să desfăşoare armata şi pompierii sau să ţină închise majoritatea magazinelor pentru a combate pandemia.

Dar numai 48 de deputaţi din cei 106 prezenţi au votat pentru prelungirea acesteia. “Vom intra în istorie ca o ţară care s-a demobilizat în mijlocul unui război”, le-a declarat parlamentarilor ministrul de interne, Jan Hamacek.

Ministrul sănătăţii, Jan Blatny, a avertizat la rândul său că situaţia epidemică se va deteriora în mai puţin de două săptămâni şi va lovi din greu spitalele din ţară, deja supraaglomerate.

Cehia, ţară din UE cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele luni rate de infecţie cu coronavirus printre cele mai mari din lume.

Ţara a numărat un milion de cazuri confirmate şi 18.000 de decese de la începutul pandemiei, în timp ce numărul de noi cazuri zilnice a atins recent pragul de 10.000.

Guvernul a decis joi să închidă cele mai afectate trei districte din ţară, detaşând aproximativ 600 poliţişti pentru a efectua controale aleatorii.

Citește și : 47% dintre scoțieni vor să se rupă de Regatul Unit (sondaj)

Un sondaj publicat miercuri a evidenţiat scepticismul larg răspândit în ţară cu privire la pandemie: mai puţin de jumătate dintre cehi spun că ar rămâne acasă dacă ar prezenta simptome ale COVID-19.

Un număr din ce în ce mai mare de persoane ignoră restricţiile guvernamentale în ţară, unele baruri şi restaurante, precum şi staţiuni de schi, fiind deschise, în pofida lockdown-ului impus de autorităţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.