Parlamentul de la Viena adoptă legea ce revizuieşte alocaţiile copiilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii în Austria

Publicat:

Parlamentul de la Viena a votat miercuri favorabil proiectul de lege în virtutea căruia alocaţiile acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria vor fi ajustate în funcţie de costul vieţii din ţările lor de origine, în cazul copiilor cu părinţi români această măsură implicând o diminuare a acestor ajutoare sociale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Conform prevederilor aplicate până în prezent, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale pot ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.


 

Citește și : Dispozitivul exploziv primit la redacţia CNN din New York îl viza pe fostul director CIA John Brennan (surse)

Prin urmare, conform noii legi, alocaţia plătită pentru un copil în vârstă de trei ani va coborî la 97 de euro în cazul unui copil care trăieşte în Ungaria şi la 85 de euro pentru un copil care trăieşte în România.

În schimb, aceste alocaţii vor creşte pentru copiii din ţările cu un cost al vieţii mai ridicat, cum este exemplul Olandei, caz în care acest ajutor social va fi majorat cu 4,5%. Însă numai pentru aproximativ 10% din lista de ţări anexată legii sunt prevăzute astfel de creşteri.

Această revizuire a ajutoarelor sociale este una dintre promisiunile electorale ale actualei coaliţii guvernamentale formate din conservatori şi extrema-dreaptă.

Opoziţia social-democrată, liberală şi ecologistă a criticat noua lege, invocând printre argumente şi faptul că ea ar risca să afecteze activităţile de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, desfăşurate de circa 62.000 de persoane provenite în special din România şi Slovacia, mai ales femei care îşi lasă copiii în ţările lor de origine.

Citește și : Casa Albă condamnă tentativele de atacuri la locuințele lui Obama și Clinton – FOTO

În replică, guvernul de la Viena menţionează că, chiar şi în condiţiile acestei ajustări, în cazul copiilor rămaşi în ţările cele mai sărace alocaţiile ce le sunt acordate de guvernul austriac tot le vor depăşi pe cele oferite de guvernele din respectivele ţări.

Deja criticată şi de Comisia Europeană, această lege ar putea fi atacată la Curtea de Justiţie a UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.