X

Parlamentul din Kosovo a aprobat formarea unei echipe pentru negocieri cu Serbia

Parlamentul din Kosovo a votat sâmbătă pentru formarea unei echipe de negocieri în vederea soluţionării unor dispute cu Serbia, măsură ce survine pe fondul creşterii tensiunior între cei doi vecini, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Relaţiile dintre Belgrad şi Kosovo sunt tensionate din 2008, când Pristina, cu susţinerea unor ţări occidentale, şi-a declarat independenţa faţă de Serbia.

Citește și : PROTESTE paşnice la Viena: Cel puțin 17.000 de persoane au manifestat împotriva politicilor coaliţiei de guvernământ

Preşedintele Kosovo Hashim Thaci a provocat îngrijorare în iunie când a anunţat că va căuta o soluţie la disputa cu Belgradul schimbând frontierele.

Totodată, Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care stârneşte preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad, notează AFP şi Reuters.

Textul adoptat precizează că forţele vor fi însărcinate cu “asigurarea integrităţii teritoriale a ţării, apărarea proprietăţii şi intereselor Republicii Kosovo, susţinerea autorităţilor civile în caz de catastrofă şi participarea la operaţiuni internaţionale”.

Citește și : COP24: Adoptarea regulilor de aplicare a acordului de la Paris împotriva schimbărilor climatice

Decizia privind crearea armatei kosovare survine într-un moment de intensificare a tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina, după ce aceasta din urmă a impus taxe vamale asupra produselor sârbeşti, iar dialogul mediat de Uniunea Europeană se află într-un punct mort.

Alianţa Nord-Atlantică, ce are patru membri care nu recunosc independenţa autoproclamată a Kosovo (România, Spania, Grecia şi Slovacia), a promis că misiunea KFOR va continua să asigure stabilitatea în Kosovo, în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat că iniţiativa creării armatei kosovare survine ”într-un moment nepotrivit”.

Tags: BelgraddisputeHashim ThaciKosovonegocieripristinaserbia
Categorii: Diaspora