Parlamentul din Kosovo a votat pentru autodizolvare

Publicat:

Parlamentul din Kosovo a votat joi pentru autodizolvare, ceea ce va duce la organizarea alegerilor anticipate în contextul în care premierul Ramush Haradinaj a anunțat în luna iulie că demisionează din funcție, relatează site-ul agenției Reuters, scrie mediafax.

În total 89 de deputați au votat pentru dizolvarea Parlamentului, alcătuit din 120 de locuri. Noile alegeri vor trebui organizate în 45 de zile.


Citește și : Mexicul este îngrijorat de prelungirea detenţiei pentru copiii migranţi în SUA

Haradinaj a demisionat luna trecută din funcție după ce a fost citat de un tribunal pentru crime de război, pentru a răspunde unor întrebări privind războiul din Kosovo.

Potrivit sondajelor, niciun partid nu are deocamdata suficientă susținere pentru a forma un guvern, iar oficialii kosovari se așteaptă la discuții privind o posibilă coaliție.

Aceasta este a doua oară când Haradinaj își prezintă demisia. În 2005, Haradinaj a fost inculpat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, însă ulterior a fost achitat de două ori de aceeași instanță.

În februarie 2007, Curtea Internațională de Justiție a concluzionat că masacrul de la Srebrenița este un act de genocid, comis cu intenția de a distruge parțial grupul musulman din Bosnia Herțegovina.

Citește și : Dezastrele naturale din China au afectat peste 70 de milioane de oameni

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.