Parlamentul European a votat în favoarea proiectului privind încărcătorul unic la nivel european

Publicat:

Parlamentul European a votat vineri în favoarea unei moțiuni ce cere ca producătorii de telefoane mobile să folosească un conector unic de alimentare. Comisia Europeană a sugerat că intenționează să introducă noi reguli care ar forța companiile să adopte un încărcător unic, scrie mediafax.

Dacă va acționa la cererea Parlamentului, noile reguli ar forța Apple să-și schimbe încărcătorul folosit la alimentarea dispozitivelor sale.


Citește și : Traficul aerian, deviat în Israel, din cauza unor exerciţii antibalistice

Anumite companii de tehnologie, printre care și Apple, s-au opus proiectului în condițiile în care un încărcător unic la nivelul UE ar însemna pentru firme fie păstrarea unui conector de alimentar unic la nivel mondial, fie costuri suplimentare pentru fabricarea mai multor modele de încărcătoare.

Eurodeputații au adoptat moțiunea cu 582 de voturi pentru și doar 10 împotrivă. Aceștia au argumentat că decizia va ușura viața consumatorilor, permițându-le acestora să-și alimenteze toate modelele de telefoane printr-un încărcător standard.

Unul din avantaje este că telefoanele Apple sau Huawei ar putea fi alimentate cu încărcătoare Android, în cazul în care va fi adoptat drept conector unic modelul USB-C, cel mai popular la nivel mondial.

Apple, spre deosebire de alți producători, a refuzat să integreze conectorul USB-C în dispozitivele sale după ce lansat în 2012 un încărcător propriu, cu mufă diferită, pe care l-a intitulat “Lightning”. Încărcătorul respectiv este folosit pentru alimentarea tuturor modelelor de iPhone și pentru modelele noi de iPad.

Totodată, la baza inițiativei mai stă și subiectul deșeurilor electronice.

Citește și : Avionul cu britanicii evacuați din orașul chinez Wuhan a ajuns în Marea Britanie

“Pentru a reduce deșeurile electronice și pentru a ușura viața consumatorilor, europarlamentarii doresc măsuri obligatorii pentru încărcătoare în așa fel încât să se potrivească cu toate telefoanele mobile și alte dispozitive portabile”, scrie în nota de fundamentare a proiectului adoptat de PE.

Potrivit estimărilor Parlamentului European, încărcătoarele vechi produc anual circa 51.000 de tone de deșeuri electronice.

Intrarea în vigoare este condiționată de acordul Consiliului European.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.