Parlamentul European ajută la investigarea spionării ‘impardonabile’ a unui europarlamentar grec

Publicat:

Parlamentul European va coopera cu autorităţile Greciei pentru a investiga spionarea “intolerabilă şi impardonabilă” de către serviciile statului a unui europarlamentar grec, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintei Parlamentului European cu privire la cel mai recent scandal de spionaj din blocul paneuropean, informează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Greciei a cerut o investigaţie asupra interceptării de către serviciile de informaţii ale Greciei a lui Nikos Androulakis, liderul partidului socialist grec PASOK şi membru al Parlamentului European.


Citește și: Hackerii ruşi au atacat Energoatom – Black News

“Supravegherea ilegală a comunicaţiilor” membrilor Parlamentului European este “intolerabilă şi impardonabilă”, a spus Juri Laas, purtătorul de cuvânt al preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola. “Astfel de încălcări ale principiilor şi valorilor care formează fundamentul sistemului nostru democratic nu pot fi tolerate, indiferent în ce stat membru apar ele”, a subliniat Laas.

Parlamentul European, care are 705 de membri şi modelează politicile UE, are deja o comisie ce investighează asupra utilizării spyware-ului Pegasus în cele 27 de ţări membre ale blocului comunitar. Scandaluri privind utilizarea programului Pegasus au izbucnit anul trecut în mai multe ţări ale UE, printre care Franţa şi Polonia.

Citeşte şi: Macron şi Narendra Modi s-au înţeles să ‘lucreze împreună pentru încetarea conflictului’ în Ucraina – Black News

Roberta Metsola doreşte ca această comisie să examineze şi cazul grecesc, cu scopul de a interzice astfel de practici ilegale în UE, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Parlamentul European a primit deja o solicitare de informaţii din partea autorităţilor greceşti şi îşi va face publice constatările “în următoarele zile”, a adăugat Juri Laas.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat

Proiectul R. Moldova la Mecanismul pentru Interconectarea Europei a fost acceptat Proiectul Republicii Moldova, care a fost depus împreună cu colegii din România și din...

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă

Bani din fondul de urgență pentru susținerea populației pe timp de caniculă Guvernul a dispus alocarea banilor din Fondul de Urgență pentru susținerea populației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.