X

Parlamentul European apelează şi la fotbalişti pentru a-i încuraja pe cetăţeni să voteze la alegerile europene

Parlamentul European a semnat marţi un acord cu Federaţia internaţională a jucătorilor profesionişti de fotbal pentru a-i încuraja pe cetăţeni să voteze la alegerile europene din acest an, în contextul temerilor privind o prezenţă sporită a alegătorilor favorabili partidelor populiste şi eurosceptice, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Jucătorii sunt atât cetăţeni, cât şi atleţi profesionişti, dar în primul rând sunt modele pentru ceilalţi”, a precizat într-un comunicat preşedintele legislativului comunitar, Antonio Tajani.

Citește și : Stoltenberg: Brexitul ar putea ”consolida importanţa” NATO

“Alegerile europene din 2019 reprezintă ocazia perfectă pentru jucătorii de fotbal să preia iniţiativa şi să-i motiveze pe europeni să traseze drumul pentru Uniunea Europeană pe care vor să meargă”, a adăugat el.

Potrivit acordului, Parlamentul European va colabora cu Federaţia jucătorilor de fotbal – din care fac parte atât bărbaţii, cât şi femeile – pentru crearea unei reţele de jucători şi jucătoare care va avea drept scop să-i motiveze pe cetăţeni să voteze.

Campania se axează asupra Italiei, Spaniei, Croaţiei, Austriei, Sloveniei, Ciprului, Suediei, Finlandei, Portugaliei şi Cehiei.

Citește și : Acord la ONU privind frânarea automată de urgenţă în zone urbane pentru autoturisme şi vehicule uşoare

Temerile sunt tot mai mari la Bruxelles că alegerile din mai ar putea aduce o creştere pentru partidele populiste, naţionaliste şi eurosceptice, notează dpa. Unindu-şi forţele în Parlamentul European, acestea ar putea ameninţa multe dintre priorităţile Uniunii Europene pe termen lung.

Tags: Antonio TajanibruxellesfotbalParlamentul European
Categorii: Diaspora