Parlamentul European ar urma să voteze în favoarea învestirii noii Comisii Europene

Publicat:

Noua Comisie Europeană prezidată de germana Ursula von der Leyen ar urma să obţină încrederea eurodeputaţilor la votul prevăzut miercuri în Parlamentul European, au declarat vineri pentru AFP mai mulţi responsabili de grupuri politice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ursula von der Leyen este susţinută de cele trei mai grupuri politice din PE – Partidul Popular European (dreapta pro-europeană – 182 de aleşi), socialiştii (154) şi liberal-centriştii din Renew Europe (108).


Citește și: Noul ministru interimar al securităţii interne american insistă pentru construcția ZIDULUI

“Doamna von der Leyen îşi va obţine majoritatea, dar fără noi”, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului Verzilor, Philippe Lamberts. “Nu va fi un moment glorios, dar nici umilitor”, a adăugat el.

Ea poate în principiu să mizeze pe 444 de voturi, însă mulţi dintre aleşii celor trei grupuri nu au votat în favoarea alegerii sale în iulie. Ea avea nevoie de cel puţin 374 de voturi şi a obţinut 383, adică doar cu nouă voturi în plus.

“Votul pentru învestitură este diferit. Nu este anonim, ci nominal, şi este suficientă o majoritate simplă din voturile exprimate”, a explicat Philippe Lamberts.

“Fiecare grup va şti cine a votat şi cum. Acest lucru ar urma să îi descurajeze pe rebelii fervenţi”, au confirmat pentru AFP mai mulţi responsabili ai PPE, familia politică a Ursulei von der Leyen. “Ea va avea o majoritate, dar aceasta nu va fi nici foarte mare, nici prea mică”, a spus unul dintre aceşti responsabili.

Acest sentiment este confirmat şi de aleşii grupului socialist. Marile delegaţii – SPD din Germania, PD din Italia şi PSOE din Spania – vor vota pentru învestitură. Însă există dubii în legătură cu poziţia unor delegaţii, în special cele din Franţa şi România, a explicat un responsabil al grupului, sub acoperirea anonimatului.

Consemnele de vot vor fi stabilite marţi la reuniunile grupurilor. Verzii (74 de eurodeputaţi) ar urma să se abţină, a spus Philippe Lamberts. Stânga radicală (GUE – 41 de aleşi) a anunţat că va vota împotrivă. Celelalte formaţiuni sunt ID (extrema-dreaptă – 73 de aleşi), ECR (dreapta eurosceptică – 62 de aleşi) şi neafiliaţii, din care fac parte eurodeputaţii partidului eurofob al britanicului Nigel Farrage şi ai Mişcării 5 Stele din Italia.

Citește și: Turcia trebuie ‘să scape’ de rachetele rusești, dacă vrea o ‘împăcare’ cu SUA

“Dacă votul va fi pozitiv, noua comisie va fi în măsură să înceapă să lucreze la 1 decembrie”, a declarat joi preşedintele PE, David Sassoli. Este prima dată când Comisia, care îi urmează celei conduse de Jean-Claude Juncker, va fi condusă de o femeie.

Propunerile iniţiale de comisari din partea a trei ţări – Franţa, România şi Ungaria – au fost respinse de PE, ceea ce a întârziat intrarea în funcţie a noii Comisii, prevăzută prima dată la 1 noiembrie.

Tot la 1 decembrie urmează să îşi preia funcţia de preşedinte al Consiliului European şi fostul premier belgian Charles Michel, care îl înlocuieşte pe polonezul Donald Tusk.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.