X

Parlamentul European cere Chinei să retragă legea de securitate impusă în Hong Kong

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au cerut luni retragerea noii legi privind securitatea în Hong Kong, act normativ adoptat de Beijing, şi s-au declarat profund îngrijoraţi de erodarea libertăţilor fundamentale în fosta concesiune britanică, indică un comunicat al legislativului european, preluat de agerpres.

”În virtutea legii aprobate de legislativul Chinei în mai, Beijingul va avea noi puteri pentru a impune sentinţe, inclusiv închisoarea pe viaţă. Acest fapt reprezintă un atac direct asupra gardului de autonomie ridicat al oraşului, contravine libertăţilor care au fost garantate de principiul ‘o ţară, două sisteme’ şi este o încălcare a Declaraţiei comune sino-britanice şi a Convenţiei internaţionale privind drepturile politice şi civile”, se arată în comunicatul publicat după o şedinţă a Conferinţei preşedinţilor (formată din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice europarlamentare).

Citește și: Bolsonaro se simte rău! Președintele brazilian a fost testat pentru COVID-19

Liderii politici din PE au reiterat poziţia legislativului UE exprimată într-o rezoluţie adoptată în 19 iunie şi s-au arătat profund îngrijoraţi de erodarea drepturilor fundamentale ale omului incluse în legea fundamentală din Hong Kong, printre care libertatea de exprimare şi de asociere, libertatea presei şi dreptul de a demonstra.

Parlamentul European este solidar cu oamenii din Hong Kong care au protestat paşnic şi solicită eliberarea imediată şi retragerea tuturor acuzaţiilor contra persoanelor arestate pentru exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare după începerea protestelor democratice în 2019. Acest apel include eliberarea imediată a librarului Gui Minhai, cetăţean suedez, care a fost arestat arbitrar.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

”Cerem Chinei să retragă această lege, care violează angajamentele făcute cetăţenilor din Hong Kong în virtutea legii fundamentale din Hong Kong şi încalcă obligaţiile internaţionale ale Chinei. Ea afectează în mod clar poziţia Chinei în cadrul comunităţii internaţionale. Uniunea Europeană este întotdeauna deschisă pentru dialog cu guvernul din Hong Kong şi cu China pe acest subiect, dar impunerea acestei legi este inacceptabilă şi de maximă îngrijorare şi, în absenţa vreunui progres, UE va lua în considerare adoptarea unor măsuri adecvate în această privinţă”, mai menţionează comunicatul liderilor grupurilor politice din PE.

Tags: ChinaGui Minhaihong kongParlamentul EuropeanUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora