Parlamentul European cere Comisiei Europene să îngheţe aprobarea PNRR-ului Poloniei

Publicat:

Principalele grupuri politice din Parlamentul European au trimis marţi o scrisoare comună Comisiei Europene în care cer îngheţarea aprobării Planului de Redresare şi Rezilienţă al Poloniei (PNRR) până când Varşovia va decide să respecte statul de drept şi întâietatea dreptului UE în faţa celui polonez, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

Grupurile popular (PPE), socialist (S&D), liberal (Renew Europe), Verzii şi Stânga Unită, ce reprezintă împreună mai mult de trei sferturi din eurodeputaţi, susţin în scrisoarea lor că nu se poate avea încredere în guvernul naţionalist polonez că acesta îşi va îndeplini obligaţiile care vin odată cu fondurile din planul european de redresare în urma pandemiei COVID-19, care pentru Polonia constau în 23,9 miliarde de euro granturi şi 12,1 miliarde de euro împrumuturi.


Citește și: Roberta Metsola candidează la preşedinţia Parlamentului European

”Cerem Comisiei, ca gardian al Tratatelor, să se abţină de la aprobarea planului de redresare polonez până când toate condiţiile din Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă sunt întrunite”, notează aceste grupuri politice în scrisoare ce continuă îndelungata dispută dintre instituţiile europene şi guvernul conservator de la Varşovia pe tema statului de drept.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luna trecută că Polonia trebuie să desfiinţeze noua Cameră disciplinară pentru judecători din cadrul Curţii Supreme înainte ca Bruxellesul să-i aprobe PNRR-ul. Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a dispus Poloniei în luna iulie să suspende imediat activităţile acestei camere, verdict neaplicat de Varşovia, astfel că CJUE a emis în octombrie o nouă hotărâre prin care impune Poloniei o amendă de un milion de euro pe zi.

Înaintea acestei hotărâri, Tribunalul Constituţional polonez a considerat că decizia CJUE privind suspendarea activităţii camerei disciplinare este neconstituţională, instanţa poloneză contestând implicit şi întâietatea dreptului european în faţa celui naţional şi amplificând astfel disputele Varşoviei şi Bruxellesul.

Citește și: Fiica lui Duterte face echipă cu fiul fostului dictator din Filipine în alegerile prezidenţiale

Guvernul de la Varşovia promisese anterior că va dizolva respectiva cameră disciplinară, dar în cadrul unor reforme mai largi. Premierul polonez Matusz Morawiecki acuză un ”şantaj” din partea instituţiilor europene şi consideră că unele dintre acestea ”îşi atribuie dreptul de a decide asupra unor competenţe care nu le-au fost transferate”. La rândul său, ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a declarat că ”Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească niciun zlot (moneda poloneză n.red)” din amenzile decise de CJUE, pentru că statul polonez nu trebuie să se supună ”fărădelegii”.

Înaintea amenzii legate de camera disciplinară, CJUE a mai stabilit o amendă împotriva Poloniei, de 500.000 de euro pe zi, pentru refuzul de a închide mina de lignit de la Turow.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.