X

Parlamentul european cere FIFA să ajute la despăgubirea familiilor lucrătorilor decedați în Qatar

Parlamentul european a adoptat o rezoluție prin care solicită FIFA să contribuie la despăgubirea familiilor lucrătorilor decedați în Qatar în timpul pregătirilor pentru Cupa Mondială de fotbal, informează mediafax.

Parlamentarii europeni au votat joi în favoarea unei rezoluții care solicită FIFA să contribuie la despăgubirea familiilor muncitorilor migranți care au murit, precum și a muncitorilor care au suferit încălcări ale drepturilor, în timpul pregătirilor pentru Cupa Mondială de fotbal.

Citește și: Situaţia din Iran, dezbătută în Consiliul drepturilor omului al ONU

De asemenea, deputații europeni au îndemnat autoritățile din Qatar să efectueze o anchetă completă privind abuzurile asupra drepturilor omului în perioada premergătoare competiției, potrivit Reuters.

Rezoluția menționează și informațiile privind abuzurile asupra comunității LGBTQ+ din Qatar și a cerut țării asiatice să dezincrimineze relațiile între persoane de același sex.

În timpul ședinței parlamentare, mai mulți deputați europeni au purtat brățările „OneLove”, pe care unii fotbaliști de la Cupa Mondială au renunțat să le folosească în urma presiunilor FIFA.

De când FIFA a acordat Cupa Mondială Qatarului în 2010, țara a schimbat una dintre legile muncii și organizatorii au spus în repetate rânduri că toată lumea este binevenită. Asta deși Human Rights Watch a declarat că persoane LGBT au fost arestate în perioada premergătoare Cupei Mondiale.

Citește și: UE raportează cel puţin 238.000 de decese premature în 2020 din cauza poluării aerului

 

Tags: FIFAfotbalLGBTQParlamentul Europeanqatar
Categorii: DiasporaSinteze