Parlamentul European declară Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Publicat:

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, indică un comunicat al PE difuzat miercuri, potrivit agerpres.

Eurodeputaţii au adoptat, cu 494 voturi ”pentru”, 58 ”împotrivă” şi 44 abţineri, o rezoluţie legată de ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.


Citește și: Un fals ‘Macron; l-a sunat pe Duda în noaptea în care o rachetă a ajuns în Polonia. Gluma, virală pe internet – Black News

Documentul subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi “recurge la mijloace teroriste”.

Întrucât în prezent Uniunea Europeană nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul European le solicită UE şi statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat şi să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar duce la o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei şi ar avea implicaţii restrictive profunde pentru relaţiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputaţii solicită Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă ”Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de ”Kadîroviţi”, precum şi alte grupări armate, miliţii şi interpuşi finanţaţi de Rusia, pe lista UE a teroriştilor.

Parlamentul European solicită Uniunii Europene să izoleze şi mai mult Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte apartenenţa Rusiei la organizaţii şi organisme internaţionale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Eurodeputaţii doresc, de asemenea, ca relaţiile diplomatice cu Rusia să fie reduse, contactele UE cu reprezentanţii oficiali ruşi să fie menţinute la nivelul minim absolut, iar instituţiile din UE afiliate statului rus ce răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise şi interzise.

Citeşte şi: Este posibil un armistițiu în Ucraina? – Black News

În contextul escaladării actelor de terorism ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluţia PE solicită statelor membre să finalizeze rapid lucrările privind un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei.

Eurodeputaţii mai doresc ca ţările UE să prevină, să investigheze şi să urmărească penal orice eludare a sancţiunilor existente şi, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva ţărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive puse deja în aplicare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.